Paul Newman


Omul din spatele ochilor albaştri

Paul Newman (foto: www.wikipedia.org)

(scris de daria, publicat de doctorul)

Pe Paul Newman toată lumea îl cunoaşte ca actor. Profesorul lui de actorie, Lee Strasberg, afirma că acesta ar fi putut fi la fel de bun ca Marlon Brando, dacă n-ar fi fost aşa de frumos. Mai puţină lume ştie însă că a făcut şi alte lucruri înainte de a deveni unul din cei mai iubiţi actori hollywoodieni, dar şi după.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a luptat în Marina Statelor Unite, în Pacific, ca operator radio şi artilerist, după ce fusese respins ca pilot pentru că era daltonist. Se pare că oricât de frumoşi, nici ochii lui albaştri nu erau perfecţi, remarca un jurnalist. În timpul Bătăliei de la Okinawa, a scăpat cu viaţă printr-o întâmplare fericită: a rămas la sol din cauza unei infecţii la ureche a pilotului avionului său. Restul diviziei lui a murit în timpul acelui atac. Mai târziu, avea să ajungă pe locul 19 pe lista de duşmani a preşedintelui Nixon, pentru că s-a împotrivit Războiului din Vietnam.

Deşi a avut două mariaje, a fost un familist convins. Din prima căsătorie, cu Jackie Witte, are două fete şi un băiat care a murit la 28 de ani în urma unei supradoze. În  memoria lui, a fondat Centrul Scott Newman pentru prevenirea abuzului de droguri. Apoi a fost căsătorit 50 de ani, până la moartea lui, cu actriţa Joanne Woodward, cu care are trei fete.

Din 1982 este cofondatorul companiei alimentare Newman’s Own, de pe urma căreia actorul a donat toate profiturile şi drepturile de autor, însumând până în august 2010 peste 300 de milioane de dolari. Unul dintre beneficiarii acestei acţiuni filantropice este Hole in the Wall Gang Camp, o tabără de vară pentru copii bolnavi de cancer sau alte boli grave. În 2008, organizaţia Givingback.org l-a nominalizat cea mai generoasă celebritate a anului.

În acelaşi an, s-a aflat că Paul Newman, cândva fumător înrăit, suferea de cancer pulmonar, diagnosticat de peste un an. În august, după terminarea tratamentului cu chimioterapie, şi-a anunţat familia că vrea să moară acasă, în Westport, Connecticut. S-a stins la 83 de ani, înconjurat de familie şi prietenii apropiaţi. „Mi-ar plăcea ca lumea să vadă că dincolo de Newman e un spirit viu, un suflet”, declara el cândva. Cred că a reuşit.