Prinţul pianiştilor

(scris de daria, publicat de doctorul)

Dinu Lipatti. Sursa imaginii: www.wikipedia.org

Născut într-o familie înstărită, în care muzica era la loc de cinste, a învăţat să cânte la pian de la patru ani, aşa că a interpretat un menuet de Mozart la propriul botez întârziat, naş fiindu-i George Enescu. La doar 16 ani a participat la Concursul Internaţional de pian de la Viena, unde s-a clasat pe locul al doilea doar fiindcă era prea tânăr. A continuat studiile la Paris, sub îndrumarea lui Alfred Cartot, care urma să spună la moartea lui că nu avea ce să-l mai înveţe, oricine putea doar învăţa de la el. La 27 de ani i s-a oferit un post de profesor la Conservatorul din Geneva.

La scurt timp de la sosirea în Elveţia, au apărut primele semne al bolii, pe atunci misterioase. Doctorii i-au administrat diverse tratamente ezoterice, care au avut multe efecte secundare, radiaţii cu raze X, injecţii cu iperită, de la care i s-a umflat braţul stâng atât de tare, încât costumele lui au trebuit modificate. Nici asta nu l-a împiedicat să cânte, ci i-a dat doar prilejul de a glumi că astfel poate scoate nişte başi de care ar fi mulţumită chiar şi doamna Florica Musicescu, severa profesoară de pian al cărei elev fusese la Conservatorul din Bucureşti. Abia în 1947 a fost diagnosticat cu limfogranulomatoză, o formă de leucemie cunoscută sub numele de maladia Hodgkin.

În ciuda multor anulări din cauza bolii, a continuat totuşi să concerteze în toată Europa, în compania sau sub bagheta unor nume mari, precum George Enescu sau Herbet von Karajan. Începuse să fie extrem de bine văzut şi în restul lumii, graţie înregistrărilor, dar starea sănătăţii lui se înrăutăţea. I se făceau săptămânal transfuzii de sânge, iar în 1949 a fost nevoit să abandoneze catedra. În toamna aceluiaşi an, a aflat de la prietenul său Paul Sacher de succesul tratamentului cu cortizon în America. Cu ajutorul financiar al unor muzicieni care-l apreciau, printre care Yehudi Menuhin, Igor Strawinski şi Charles Munch, i s-a putut administra medicamentul extrem de scump.

După o scurtă remisie, boala s-a agravat şi Dinu Lipatti s-a stins din viaţă în 1950, din cauza unui abces neobservat de medicul care-l îngrijea, la singurul plămân funcţional. A murit prinţ, la doar 33 de ani, din care 16 de carieră de pianist, compozitor şi profesor, dar dacă ar mai trăit ar fi ajuns cu certitudine rege.