doctori – atenționare


Cancerul este o boală care trebuie tratată numai de către sau sub îndrumarea unui medic specialist – oncolog, hematolog, radioterapeut sau chirurg. În România, pacienții asigurați în sistemul național de asigurări de sănătate au dreptul, conform legii, să aleagă medicul la care se tratează.

Pentru a uşura această alegere am pus la punct această listă cu datele publice de contact ale medicilor din România specializați în îngrijirea pacienților oncologici. Lista cuprinde cinci specialități clinice (oncologie medicală, oncopediatrie, hematologie, radioterapie, chirurgie oncologică) şi una de laborator (anatomie patologică), ultima dintre ele esențială pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine.

În alcătuirea listei am folosit o bază de date personală (rezultată din activitatea mea în domeniu), adusă la zi cu informații din următoarele surse:

1) site-urile oficiale ale unităților medicale care au în componență clinici, secții sau compartimente de oncologie (vezi link-urile incluse în lista de mai jos);

2) site-urile oficiale ale societăților profesionale medicale constituite pentru fiecare specialitate, acolo unde este cazul (Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică – www.oncopediatrie.ro; Societatea Română de Hematologie – www.srh.org.ro);

3) alte site-uri cu tematică medicală (www.emedic.rowww.doctorbun.rowww.sfatulmedicului.rowww.e-spitale.info;www.invingemcancerul.ro);

În prezent nu există o sursă oficială validă care să reunească toate datele cuprinse aici. Este posibil de aceea ca lista propusă să fie incompletă sau să conțină informații inexacte, lucru pentru care mi-l asum şi pentru care le cer anticipat scuze celor care o vor folosi. În acelaşi timp, le mulțumesc, deasemenea anticipat, tuturor celor care îmi vor semnala astfel de cazuri, ajutîndu-mă să țin la zi această bază de date.