cancer de cap şi gît


înapoi la pagina de patologie sau direct la pagina principală

Cancer de cap şi gît

află mai multe (în limba engleză)

Cancerul de cap şi gît include diverse tipuri de cancer care apar în zona capului şi gîtului, identificate prin locul de origine:

– cavitate orală (gură, buze, gingii, obraji, limbă, amigdale şi cerul gurii)

– glande salivare

– cavitate nazală / sinusuri paranazale / nazofaringe

– gît / faringe

– laringe

    Prevenția, diagnosticul şi tratamentul cancerului de cap şi gît diferă în funcție de tipul de cancer.

    Simptome de cancer de cap şi gît

    Simptomele în cancerul de cap şi gît diferă în funcție de tipul de cancer, însă anumite simptome sînt comune:

    – umflături, leziuni, durere (față, gît, gură etc.)

    – leziuni care nu se vindecă sau umflături care nu trec

    – paralizie pe o parte a feței

    – dificultăți de înghițire sau de respirație

    – o schimbare sau îngroşare a vocii

      Unul sau mai multe dintre aceste simptome nu înseamnă neapărat cancer, însă pot indica alte probleme medicale.

      Factori de risc pentru cancer de cap şi gît

      Riscul de a dezvolta cîteva dintre formele cancer de cap şi gît poate fi redus prin alegeri privind stilul de viață, în timp ce alți factori de risc se datorează mediului înconjurător şi nu pot fi deci schimbați sau controlați.

      Tutunul (țigări, trabucuri, pipă, inclusiv mestecatul sau prizarea tutunului) şi consumul de alcool sînt două dintre cele mai comune cauze de cancer de cap şi gît, mai ales dacă sînt practicate împreună.

      Factori de risc adiționali pot include:

      • papilomavirusul uman (human papilloma virus – HPV)
      • igiena orală deficitară
      • inhalarea de pulbere de lemn sau de nichel

      Diagnostic pentru cancer de cap şi gît

      Detectarea timpurie a cancerului de cap şi  gît este foarte importantă deoarece, dacă este descoperit devreme, cancerul de cap şi gît este de multe ori curabil. Înțelegerea riscurilor şi a simptomelor poate conduce la un diagnostic în stadiile incipiente.

      Tratament pentru cancer de cap şi gît

      Tratamentul pentru cancerul de cap şi gît include chirurgie, radioterapie, chimioterapie precum şi combinații ale acestora. Înainte de luarea deciziei privind tratamentul trebuie înțeles modul în care acesta va influența felul în care pacientul mănîncă, respiră, arată sau vorbeşte. Mulți pacienți cu cancer de cap şi gît au nevoie de reabilitare după tratament – terapie ocupațională, terapie fizică, logoterapie (reeducarea vorbirii) şi/sau chirurgie reconstructivă.