Arome şi culori (foto: www.wikipedia.org)
O boare cu aromă orientală venită pe o pală de vînt tomnatic ne şopteşte la ureche …
… o poveste pe care nu o veți regăsi printre cele o mie una cu care Şeherezada îşi prelungea în fiecare seară viața prin turnuri de serai mîngîiate de lumina palidă a lunii.
Dar care ne poate totuşi prelungi, nouă tuturor, o viață mult mai prozaică dusă prin blocuri-turn scăldate în pălălaia aspră a luminii de neon.
Curcumina, o mirodenie obținută din şofranul indian şi prezentă în curry şi în alte ingrediente folosite în bucătăria asiatică, ne poate ajuta să trăim mai mult. Mai mult şi mai bine.
Un studiu clinic recent condus de o universitate din California pe musculița de oțet (mai cunoscută admiratorilor sub numele de scenă Drosophila Melanogaster) arată că utilizatoarele respectivului condiment trăiesc cu 20% mai mult, au o mobilitate mai mare şi dezvoltă mai puține tumori.
Şofran indian (foto: www.wikipedia.org)
Bine-bine veți spune, şi pe bună dreptate: dar ce are Drosophila cea neagră în curbura abdomenului cu Homo cel Sapiens? Păi se pare că are, deoarece musculițele şi oamenii au în comun mai multe gene şi mecanisme specifice procesului îmbătrînirii. Ceea ce i-a determinat şi pe temerarii cercetători să le solicite musculițelor cooperarea la respectivul proiect.
Iar asta nu e nici pe departe totul, pentru că numeroase alte studii clinice studiază în prezent efectul curcuminei într-o varietate de tipuri de cancer: mielom multiplu, cancer de pancreas, cancer de colon. Dar şi în alte boli grave precum psoriazis sau boala Alzheimer. O binemeritată – deşi destul de tardivă – recunoaştere a meritelor medicinei ayurvedice, care i-a recunoscut curcuminei importanța cu mult înainte de poveştile Şeherezadei noastre. Dar mai bine mai tîrziu decît niciodată, nu-i aşa?
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea.
apendice post-scriptum (şi aparent fără vreo legătură cu subiectul): din oaza ei înțesată de arome, sunete şi culori, Alexandra mi-a confirmat ieri-seară că va începe să ne împărtăşească din dragostea ei pentru ceai.
Şofranul îmi este familiar. Persanii îl consideră la fel de preţios ca aurul şi îl folosesc foarte mult în bucătăria lor.
Pentru că vară-mea e căsătorită cu un persan, am avut ocazia să experimentez câteva asemenea reţete şi am luat şi eu bunul obicei de a folosi şofranul.
[Când o să fac khoresht ghaarch vă anunţ. :)]
Persanii au şi cultul ceaiului. Am asistsat la ritualul pregătirii şi savurării lui. Deşi mirosul, culoarea şi gustul îs interesante, de pasiunea asta n-am prea reuşit să mă contaminez. Poate reuşesc cu ajutorul Alexandrei.
@Teodora: se pare că peste tot prin Asia este ținut la loc de cinste; aştept(ăm) khoresht ghaarch cu deosebită interesare; cît despre ceai, las’ pe Alexandra, că te converteşte ea; cele bune.
De la mine din bucatarie lipsea rar sofranul. Acum nu va mai lipsi niciodata!
Postarea ta mi-a amintit de piata de condimente din Dubai. Daca mi-ar fi povestit cineva despre saci uriasi plini cu condimente nemaiauzite-nemaivazute, n-as fi crezut, ca Toma…
@arcadia: am fost şi în Dubai, dar am văzut aşa ceva şi în Istanbul, la bazar, dar şi prin toate țările pe unde am fost în primăvară; poate că ar trebui să învățăm mai multe de prin părțile alea, să mai împrumutăm şi de acolo cîte ceva; nimic nu se compară cu o prăvălie plină de mirosuri şi culori, în care stăpîna sau jupînul te ascultă şi te sfătuieşte după nevoile tale, inclusiv cu o vorbă bună; cele bune.
Mi-am adus aminte de cuvântul “miroase” că era folosit în reţetele vechi. Bunica nu spunea “condimente”. Foarte fain cuvântul, îl scriu pe loc în vocabular, să-l am la-ndemână când îmi trebuie. 🙂
Revenind la subiect, printre miroasele care-mi plac şi pe care le folosesc sporadic se numără şi şofranul. Ştiind acum cele de mai sus, o să treacă de la statutul de “sporadic” la cel de “vedetă”.
@Teodora: bunica mea spunea “mirosuri”, de fapt “gnirosuri”, cu un “n” similar cu cel din franțuzescul “cognac”, e un sunet destul de întîlnit în graiul moldovenesc; cît despre şofran, să “curgă” şi rețetele cu noua vedetă; cele bune.
As mai sugera un subiect: ceaiurile adunate si uscate de fiecare consumator in parte. Poate ca nu ar fi rau daca am gasi si pe cineva care se pricepe la asta.
@VirtualKid: uşa rămîne deschisă pentru toți cei care cred că au ceva util de transmis; cel mai probabil însă că aceştia (mă refer la cei care se pricep la ceaiuri de pe la noi) sînt oameni în vîrstă, care nu prea surfează pe internet, aşa încît mă gîndesc că sînt prea puține şanse ca să ne descopere; dar nu se ştie niciodată, om trăi şi om vedea; cele bune, mulțumesc pentru sugestie.
cred ca natura ofera multe omului, si pentru hrana, si pentru vindecare. oamenii sunt cei care au uitat de ele, au inceput sa le ignore, in goana prea mare dupa facil si mancarea ce se expandeaza la microunde.
@Zazuza: bine spus, natura; din păcate ne lăsăm din ce în ce mai puțin pe “mîinile” ei şi ne bazăm din ce în ce mai mult pe puterile noastre; care, cu tot respectul, nu prea se compară; cele bune.
Pingback: usturoi la blister | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Pingback: usturoi la blister | tot ce (nu) ai vrut să știi …