Lev Tolstoi (Ilya Repin)

Pe drumul înțelegerii şi acceptării condiției sale de bolnav de cancer, David ne mai spune o poveste care pentru el a avut o semnificație deosebită şi care l-a ajutat să se înțeleagă mai bine pe el însuşi.

Este vorba despre un fragment din “Stăpîn şi om” a lui Lev Tolstoi, pe care îl voi reda în chiar cuvintele lui David (cu grafia din textul original):

“În aceasta din urmă, stăpânul este întruchipat de un moşier obsedat de propriile sale interese. Tolstoi ne relatează povestea transformării sale. Hotărât să încheie o învoială pentru care se târguise îndelung, doar pentru a obține, în final, o nimica toată, stăpânul pleacă de acasă cu sania, la căderea nopții, în ciuda vremii ce se arăta amenințătoare. Împreună cu servitorul său, Nikita, se rătăceşte în mijlocul viscolului. Atunci când îşi dă seama că acea noapte ar putea fi şi ultima din viața sa, perspectiva din care priveşte lucrurile se schimbă radical. Se culcă pe trupul degerat al servitorului său într-un gest final, însă dătător de viață, pentru a-l proteja cu căldura propriului său corp. Moare, dar reuşeşte să-l salveze pe Nikita. Tolstoi ne descrie modul în care, o dată cu această dăruire de sine, vicleanul om de afaceri este atins de un sentiment de grație divină pe care nu îl mai trăise niciodată înainte. Pentru prima dată, stăpânul trăieşte viața la timpul prezent. Pe măsură ce frigul îl cuprinde din ce în ce mai mult, el se simte unul şi aceeaşi ființă cu Nikita. Propria sa moarte, deja nu mai contează, deoarece Nikita trăieşte. Dincolo de egoismul său, el descoperă un adevăr ce reuşeşte să ajungă până la esența profundă a vieții, iar în momentul morții el ajunge să vadă lumina – o lumină albă şi puternică, la sfârşitul unui tunel întunecos.”

O poveste din care cu siguranță avem de învățat cu toții. În primul rînd, la fel cum a făcut-o David, să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine.

(fragmentul este reprodus din cartea lui David Servan-Schreiber: “Anticancer. Învinge prin mijloace naturale”)