general


avem o boală, cum procedăm? 14

Nu cred să existe pe lume cineva care să-și dorească în mod conștient să fie bolnav. Elevii care înghit cretă pentru a fenta o teză o fac cu siguranță din inconștiență. Iar deținuții care-și bat cuie-n cap pentru cîteva zile de “evadare” procedează probabil așa dintr-un calcul disperat.


înțepătoarea problemă a vaccinării 14

– piesă în două acte și cîteva dileme –
(pricinuită de un dezesperat, cvasi-irațional apel pro-vaccinare slobozit relativ recent în măruntaiele internetului de o remarcabilă tastatură a jurnalismului conjectural-oportunist dîmbovițean)
motto (imaginar): Didina: – Bibicule, ne înțepăm și noi un pic?


“nu se mai poate face nimic” 4

E ceea ce aud (prea) mulţi oameni loviţi de cancer de la doctorii lor. Chiar dacă doar ei, doctorii sînt cei care nu mai pot face nimic, sau mai exact medicina pe care o practică. Medicină care mai devreme sau mai tîrziu îi pune în poziţia (ba chiar îi obligă, mai exact) să spună acest lucru pacienţilor lor.


ieşirea din (starea de) uitare 2

motto: “Am început să înțeleg cîte ceva din ceea ce ştiu.” – Nichita Stănescu
“Din vremuri imemoriale omul a căutat un mîntuitor; iar cînd nu caută un mîntuitor, caută un leac. El crede în paternalism. Vrea să primească ceva pe nimic, fără să ştie că prețul suprem pe care îl plătim vreodată pentru orice e să-l primim de-a gata. (…)


izvorul lui Zalmoxe 1

“(…) E vorba într-adevăr, Charmides, despre un fel de leac care nu-ţi poate însănătoşi capul singur, ci totul se petrece cum poate ai şi auzit-o de la medici mai buni; atunci cînd vine la ei cineva cu durere de ochi, ei îi spun că nu se pot încumeta să-i vindece doar ochii, ci trebuie să-i îngrijească în acelaşi timp capul spre a-i însănătoşi ochii; şi la fel, să nu-şi închipuie bolnavul — căci ar fi ceva tare necugetat — că poate să-şi vindece capul singur, fără restul corpului.