(sau cum nu am devenit donator de sînge)
Am fost azi să donez sînge. Pe de o parte din dorința de a (și) face ceva pentru oamenii – bolnavii de cancer – despre care tot scriu. Iar pe de alta ca să văd și care poate fi soarta unei entuziaste campanii – luată la întîmplare – lansată pe bloguri.
Nu m-am așteptat să fiu întîmpinat cu un covor roșu. Nici cu o sticlă de vin roșu, ca să nu mai zic că nici măcar cu o floare (tot roșie, conform promisiunii, reluată și de unul dintre promotorii acțiunii). Însă nu era nici măcar … nimeni.
Nu mă prea formalizez și nici nu mă las ușor descurajat, așa încît m-am dus direct la ghișeul de informații. Doamna de acolo știa ceva despre acțiunea de donare, dar nu era sigură dacă nu era cumva prea tîrziu. Un telefon rapid și … nu era (nici nu ar fi trebuit să fie, cîtă vreme anunțul de pe bloguri spunea ceva de ora 6 p.m., iar eu am ajuns acolo puțin după ora 2).
Am ajuns la cabinetul cu pricina (cineva a ieșit să mă întîmpine) și am fost rugat să aștept. Mi-am zis în sine că uite, lucrurile încep să se întîmple așa cam cum au fost descrise. După vreo 15 minute de așteptare (pasămite mai era cineva înăuntru, nu știu dacă donator sau musafir) am fost invitat în cabinet. Moment în aflu de la o doamnă doctor că am avut noroc, că normal trebuiau să stea pînă la ora 1, dar au mai rămas așa … dar că e cam tîrziu pentru o recoltare de sînge.
M-am oferit să vin în altă zi de dimineață, dar nu a fost cazul. Am trecut cu bine de toate întrebările legate de antecedentele de sănătate (chiar dacă de dar, sîngele trebuie să fie totuși “curat”), iar la momentul cu tensiunea arterială am auzit din nou – cu oarecare satisfacție, recunosc – arhiuz(itat)atul comentariu “tensiune de aviator”. Vena arăta și ea bine și gata să fie înțepată întru nobilul scop.
Da, mi-a spus parcă scuzîndu-se doamna doctor, dar mai înainte mai trebuie să faceți și o radioscopie pulmonară. Știți, tuberculoza e o boală socială și e în revenire în țara noastră și nu e radiografie, ci scopie, nivelul de iradiere e minim, plus că vă rămîne filmul ca să-l folosiți dacă mai aveți nevoie …
Aici lanțul de iubire – și așa destul de greu încercat – s-a rupt iremediabil. M-am scuzat pentru că le-am irosit timpul, m-am ridicat și am plecat. Nu am înțeles – și nici nu mi-a fost explicat – de ce trebuie să mă supun unei investigații suplimentare (care pe deasupra și riscă să nu arate nimic), cînd eu le pun la dispoziție de bună voie sînge din care pot afla toate bolile pămîntului aciuate fără de știre prin fizicul meu.
Așadar, nu am donat astăzi sînge. Nu că nu mi-aș fi dorit sau că nu aș fi făcut tot ce mi-a stat (rezonabil) în putință. Iar dincolo de regretul pentru ceea ce aș fi putut face și nu am reușit, rămîne și învățătura de a fi ceva mai circumspect vizavi de astfel de campanii. Care sînt pornite și propagate cu (uneori) prea mult entuziasm și prea puțină atenție la organizare și la implicații.
Cu scuzele de rigoare celor pe care i-am stîrnit și eu cu articolul meu.
2 persoane apreciază
