Ei bine, cam tot aşa stă treaba şi cu doctorii.
Care doctori (sau, cel puțin, destul de mulți dintre ei) cred că dacă au înțeles (mai mult sau mai puțin) mecanismele bolii, o pot şi stăpîni. Sau, altfel spus, că îi devin într-un fel sau altul imuni.
Nu trebuie însă să ne uităm mai departe de exemplul preoților care, chiar dacă au o relație specială cu Atotputernicul, nu au primit încă de la acesta permisiunea pentru a se eterniza pe Pămînt. Astfel încît, mai devreme sau mai tîrziu, sînt nevoiți – pînă şi ei – să o apuce cătinel pe drumul către cele veşnice.
Revenind la doctorii noştri: de cîte ori nu am intrat, fiecare dintre noi, în vreun cabinet medical în care puteai să tai fumul (de tutun, desigur) cu cuțitul? Mai mult, cîți dintre noi nu cunoaştem măcar un medic supraponderal (ca să nu zic de-a dreptul obez) care altfel ne sfătuieşte – spre binele nostru, cum altfel? – să ținem regim alimentar?
Nu mai insist, sînt sigur că ați prins ideea.
Poate însă că măcar – am putea spera – după ce se îmbolnăvesc medicii ar fi înclinați să devină ceva mai consecvenți cu ei înşişi? Ei aş, ți-ai găsit, monşer!
Un studiu recent desfăşurat în Statele Unite a arătat că medicii se încăpățînează să nu urmeze – atunci cînd vine vorba de ei înşişi – propriile recomandări.
Întrebați ce ar face în cazul unei gripe, aproape două treimi dintre ei au declarat că ar alege opțiunea – mai riscantă – de a nu se trata. În schimb, doar jumătate ar recomanda această abordare pacienților lor.
Lucrurile se prezintă şi mai tranşant în cazul unei boli cu un potențial fatal mult mai mare – cancer de colon – unde aceeaşi doctori ar alege – din nou, mai degrabă pentru ei decît pentru pacienții lor – varianta de tratament mai riscantă, dar cu mai puține efecte adverse.
În concluzie? Data viitoare fiți mai atenți la răspunsul primit atunci cînd vă veți întreba doctorul: dumneavoastră ce ați face în locul meu?
S-ar putea să nu fie chiar ce vă doriți să auziți!
(după un articol apărut pe Xinhua, ediția online)
p.s.: din fericire pentru toți reclama e foarte veche – cam de pe vremea celui de-al doilea război mondial
Caracterul nu are nici o legatura cu stiinta.
Datorita modului in care a evoluat lumea, oamenii au foarte mare incredere in stiinta. Greu de lamurit de ce acei care cunosc mai mult sunt ceva mai reticenti. Sau clar ca buna ziua !
Pana la urma, singura speranta este constiinta fiecarui medic… De ce sa nu ajuti atunci cand ai posibilitatea?
@Violeta: după mine există ştiință şi există cunoaştere; acum fiecare la ce se pricepe …
Da, asa si e.
Destul de urat, totusi, sa recomanzi ceea ce tu nu ai face.
Daca am dezvolta subiectul despre stiinta si cunoastere am intra intr-o polemica destul de aprinsa si ne-ar lua mult timp. Si
vine si Pastele acum …
Eu sunt adepta cunoasterii ; cred ca stiinta e o pastisa cu mari lacune pe lannga cunoastere.
Un Paste fericit!
@Violeta: spor la cozonaci :-); sărbători cu bine, cele bune
Pingback: cui i-e frică de cancer? | tot ce (nu) ai vrut să știi …