firul negru, apa neagră


Pripiat, oraşul atomic (foto: www.alpha-minds.com)

Se împlinesc deja, iată, 25 de ani de la explozia nucleară de la Cernobîl.

Prilej pentru a ne reaminti faptul că în zilele noastre nu (mai) e nevoie – vezi şi Fukushima – de un război pentru a ne preocupa de urmările unui eventual cataclism nuclear.

Îmi amintesc de perioada imediat ulterioară accidentului. Cîteva zile nu s-a ştiut nimic sigur. Zvonuri, şuşoteli, păreri, impresii, opinii, vocea americii. Poate un strop de radio Erevan, pe ici pe colo.

Pe urmă au venit – timid – ştirile oficiale, bine periate, sulemenite, parfumate. A fost ceva (dar nu foarte-foarte), ar fi nişte probleme (dar nu cine ştie ce). E cazul să ne facem cumva griji? Doamne-fereşte, vorba marxistului.

Mai apoi au apărut – că tot fusese chinuit adevărul scos la lumina zilei, iar oamenii aveau liber la păreri – comentariile: ba că e grav, ba că nu e, ba că e departe de noi, ba că bate vîntul şi Pămîntul oricum se-nvîrte. Iar mai presus de toate, chinuitoarea întrebare: cum se putuse întîmpla una ca asta atotputernicului/-ştiutorului/-făcătorului, într-un cuvînt: infailibilului frate mai mare de la Răsărit?

La final şi ca o încununare a venit şi – precisă, competentă şi (probabil) îndelung exersată – reacția autorităților: cîteva pastile de iod, pe care poporul a trebuit să le înghită pentru a se proteja de efectele radiației.

După care lucrurile au fost declarate oarecum închise. Iar concluziile lăsate spre a fi exprimate mai tîrziu, după ce praful (inclusiv cel radioactiv) se va fi aşezat într-un strat suficient de gros pentru a putea fi cercetat pe îndelete. Răstimp în care poporul putea să-şi continue, netulburat şi neabătut, drumul spre victoria socialismului (sau cam aşa ceva).

Să nu uit: numele Cernobîl este compus din două cuvinte: чорний (ciornii – negru) și билля (bilia – fir) şi înseamnă “firul negru”.

Pe malul nostru, Cernavodă vine desemenea din două cuvinte: чорний (ciornii – negru) și вода (voda – apă).

Fără nici o legătură cu subiectul.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *