mic dejun la Tiffany’s 4


Audrey Hepburn (foto: www.stopsmokingsteps.com)

A fost poate filmul ei de referință. Şi rolul din acest film poate cel mai memorabil din întreaga ei carieră.

Personajul din film al lui Audrey (ca de altfel şi Audrey în viața reală) fumează, iar fotografia ei în rochie neagră şi port-țigaret super-long rămîne peste ani una dintre imaginile clasice ale eleganței.

În anii de glorie ai actriței fumatul era (încă) foarte în vogă, fiind promovat ca un element de distincție socială. Iar tutunul, în toate formele şi împreună cu toate accesoriile lui, avea rezervat un loc aparte şi – aparent – de neclintit în arsenalul mereu schimbător al modei.

Audrey a fumat mult – obicei recunoscut chiar de ea drept unul dintre păcate – în ciuda recomandării mamei ei de a fuma “doar şase țigări pe zi”. Poate că acest “păcat” a fost unul dintre factorii care au contribuit la decesul ei prematur în urma unei forme foarte rare de cancer digestiv.

Astăzi, la aniversarea zilei ei de naştere, ne reamintim pentru o clipă de cea care a fost considerată un model de eleganță feminină. Cea pe care Institutul American de Film a plasat-o pe un foarte onorant loc trei într-o extrem de exclusivistă listă (în care Marilyn Monroe, de exemplu, apare doar pe poziția a şasea) a celor mai mari celebrități feminine ale filmului.

La mulți ani, Audrey!

Şi la mulți ani eleganței!

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on “mic dejun la Tiffany’s

    • doctorul

      @Daria B.: Katharine Hepburn şi Bette Davis, apoi Ingrid Bergman şi Greta Garbo; nu e rea deloc compania, nu-i aşa?

      • Daria B.

        da, nu e rea deloc, păcat doar că din 5, 4 au avut cancer, Bette Davis, Ingrid Bergman şi Greta Garbo au avut cancer la sân, chiar dacă ultima nu din cauza asta a murit…