Dispărute recent dintre atracțiile turistice ale Amsterdamului, ciupercile magice (citește “halucinogene”) revin mai nou în forță.
De data asta în studii medicale cît se poate de respectabile. Asta pentru că psilocibina, componenta chimică responsabilă pentru “călătoriile” extrem de colorate provocate amatorilor de senzații tari, oferă pe de altă parte o – deocamdată – promisiune în tratamentul depresiei.
“Am descoperit că această substanță inhibă zonele de creier care integrează senzațiile – vederea, auzul, simțul tactil (pipăitul) – cu gîndirea”, spune David Nutt, unul dintre co-autorii studiului și cercetător la Colegiul Imperial din Londra.
Este și motivul pentru care psilocibina este ilegală în Statele Unite, fiind clasificată în aceeași grupă de risc cu heroina și cu LSD. Ceea ce nu îl împiedică însă pe Nutt să o ia în considerare pentru tratamentul anxietății la pacienții cu cancer în fază terminală.
“Unii oameni spun că devin una cu Universul”, spune mai departe Nutt, fost consilier-șef pentru medicamente al Marii Britanii (funcție din care a fost demis pentru că a îndrăznit să scrie despre efectele nocive ale unor medicamente).
“Oamenii susțin că au o percepție mai clară a sinelui, un echilibru emoțional mai bun, sînt mai înțelegători, mai sensibili la nevoile altora”, adaugă unul dintre voluntarii sănătoși care au testat substanța.
Cercetarea arată că memoriile experienței cu psilocibină, precum și urmările pozitive pe care utilizatorii i le atribuie acesteia, pot dura chiar și pînă la 25 de ani.
Sună interesant (și nu numai pentru bolnavii de cancer).
(știre mai mult decît normală preluată de pe CNN online)
Pingback: cui îi e frică de marijuana? | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: cui îi este frică de marijuana? | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: conspirația planetară a semințelor | tot ce (nu) ai vrut să știi …