În oglindă (sursa: www.photoblog.com)
Reluăm așadar firul poveștii exact de la nodul făcut data trecută.
Să spunem că vreau să proiectez (către mine și către lume) o anume imagine despre mine. Pentru mai mult succes pot folosi, să spunem, o oglindă. Iar dacă mi se pare că reflectarea mea în acea oglindă nu mă reprezintă, aș putea încerca să fac ceva.
Însă nu prin schimbarea mea, ci prin modificarea, prin “măsluirea” acelei oglinzi în așa fel încît aceasta să mă arate (așa cum cred eu că e) mai bine. Cu timpul, imaginea mea astfel construită (și promovată) va deveni mai importantă chiar decît mine, cel real, iar în final mă va “înlocui” cu totul în ochii celor din jur dar și – mult mai grav – în ochii mei. Aceasta va fi, desigur, o imagine deformată, “bolnavă”, însă pentru toată lumea – deci inclusiv pentru mine – ea va fi noul “eu”.
La un moment dat s-ar putea ca eu să sesizez riscul ca noua (și strîmba) mea imagine să mă scoată complet din joc pe mine, cel adevărat. Și să vreau, drept urmare, să iau măsuri. O alegere – pentru mine sau pentru cei din jur (să-i numim “luptători”) – ar putea fi să spargem oglinda. Însă asta nu mă va ajuta prea mult. Pentru că, atîta vreme cît nevoia mea de a fi “altfel” va persista, o altă oglindă, mai fățoasă și mai rezistentă va apărea lîngă mine.
Iar cîtă vreme mă voi (re)prezenta printr-o falsă proiectare a realității (și nu prin acceptarea a ceea ce sînt sau prin remodelarea înspre cel ce vreau să devin), nu am a aștepta nimic de bine.
Altfel spus, lupt pentru o cauză deja pierdută.
Dar despre asta mai vorbim.
Pingback: hai la lupta cea mare | tot ce (nu) ai vrut să știi …
In atentia tuturor bolnavilor de cancer, recomand pagina web: http://tumor-stop.com
Contine informatii utile si interesante despre tratamentul cancerului ce pot fi de mare si nepretuit ajutor.
Greg
@Gregor Frend: Greg, m-am uitat puțin pe pagina ta (care chiar e doar o simplă şi unică pagină) şi îmi pare că e mai degrabă interfața unei afaceri şi mai puțin rezultatul unei intenții de “mare şi neprețuit ajutor” pentru bolnavii de cancer; dar poate că mă înşel eu …
altfel, m-am uitat puțin după “molecula” pe care o promovezi şi am găsit într-adevăr ceva informații, mai mult interesante decît utile, despre posibilul ei rol în tratamentul cancerului; pentru moment cel puțin rămîn încă multe, multe semne de întrebare
cu cele mai bune gînduri
Intr-adevar, te-ai uitat doar puţin pe pagina care nu este a mea şi bine înţeles că te-ai înşelat în ceeace-mi priveşte intenţia. Dacă ai fi citit mai atent conţinutul paginii, ai fi putut observa că nu se vinde nimic si nici bani nu se cer.
Faptul că ai găsit doar “ceva” informaţii – şi acelea doar “interesante” – despre o descoperire promiţătoare a medicinii care se aplică deja pe scară largă, denotă gradul în care “doctorii” noştri sunt la curent cu medicina actuală precum şi nivelul in care ei sunt interesaţi în vindecare.
Probabil după mottoul: bolnavul să fie bolnav, că din asta trăim(bine).
@Gregor Frend: Gregor, poate tu nu, însă acel domn (sau acea doamnă) sandy53 care întreține pagina face bani din asta (vezi mai jos o parte dintr-un răspuns dat unui cititor al paginii):
“Dicloracetatul de sodiu (inca)nu se gaseste in comert, si mai putin in farmacii. In Europa BASF produce substanta de puritate industriala, la preturi astronomice. Eu i-mi comand cantitatile necesare din SUA: primesc substanta de puritate 99,9%, la un pret convenabil.” (http://tumor-stop.com/5#comments)
Faptul că face bani nu are nimic condamnabil în sine, însă împrejurarea că îi face (banii) dintr-un produs şi o boală pe care, cel mai probabil, nu le înțelege (vezi dealtfel şi dificultățile de înțelegere a regulilor gramaticale ale limbii române) intră într-o cu totul altă categorie.
Ca să-ți răspund mai departe, mi-am luat timp şi am mai căutat informații despre molecula respectivă (mecanism de acțiune, rezultate clinice, efecte secundare), unele destul de recente (2011). Pe scurt, există un anume răspuns (inhibă într-un anume grad proliferarea tumorii dar nu distruge – sau foarte puțin – celulele actuale: http://www.thedcasite.com/the_dca_papers.html#Conti) care se traduce într-o prelungire a speranței de viață (în anumite cazuri), cu prețul unor efecte secundare de tip neurologic şi chiar cu un risc carcinogen (da, din păcate, poate induce la rîndul ei cancer hepatic şi renal în cazul folosirii îndelungate: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16966105).
Apropo de ironia ta uşor răutăcioasă din final:
– e o generalizare (gratuită) pornind de la un (perceput) dezinteres al meu vizavi de o (percepută) revoluție medicală;
– orice medic e preocupat de vindecare (iar, la modul ideal, în primul rînd de propria vindecare – cine ar accepta sfaturi privind slăbirea de la un medic obez?), însă povestea e că nu medicul îl vindecă pe bolnav, ci acesta se vindecă singur iar medicul doar îl îndrumă (asta nu înțeleg cei mai mulți medici şi de aici propria confuzie şi neputință);
– un medic adevărat e preocupat mai degrabă de prevenție (vezi China antică, unde medicii erau plătiți cît timp pacienții lor nu se îmbolnăveau), lucru care în sistemul medical actual – în cel occidental cel puțin – nu mai e posibil decît cel mult în cazul medicilor de familie.
Îmi cer scuze dacă mesajul meu anterior a fost în vreun fel nelalocul lui. Dacă mai ai şi alte lucruri despre care ai vrea să discutăm, te aştept; cele bune, sănătate.