*Dame Elizabeth Rosemond Taylor pe numele ei. Sau Liz, pentru apropiați.
Nu se poate plînge că nu a avut o viață cît se poate de plină (ca să nu zic de-a dreptul excentrică).
A început să joace în filme încă de la vîrsta de 9 ani, ceea ce i-a lăsat timp suficient să cunoască atît succesul, cît şi eşecul, în toate formele lor.
La fel şi în viața personală, în care a trecut prin nu mai puțin de opt căsnicii, dintre care două cu cel care pare că a fost iubirea vieții ei, actorul Richard Burton (lucru care nu a împiedicat-o însă să aibă o relație “fierbinte” cu ambasadorul Iranului în Statele Unite chiar în timpul celei de a doua căsătorii cu acesta).
Nici sănătatea nu i-a prea lăsat momente de respiro. Insuficiență cardiacă, osteoporoză (avînd drept consecință cîteva fracturi de coloană, precum şi ambele şolduri protezate), o tumoră cerebrală şi un cancer de piele. Drept urmare îşi serbează de un timp încoace ziua de naştere într-un scaun cu rotile, departe de oameni şi de reflectoare.
Precum o pisică pe acoperiş, Liz a trăit mai multe vieți într-una singură.
Din care probabil nici chiar ea nu ne mai poate spune ce e realitate şi ce e ficțiune.
*Dame – ordin al Imperiului Britanic
poate ca viata aceea tumultoasa a ajuta-o sa uite de probleme de sanatate. Insa ma intreb, ce faci cand se sting reflectoarele, cand uitatul in oglinda devine o tortura, cand ramani doar tu cu cancerul tau. Abia atunci se testeaza puterea de lupta.
@alm: putere pe care ea se pare că o are din plin, mai ales că nu a luptat doar cu cancerul.
Am doar trei observatii, pentru acuratete (deci, nu pe fond):
– Elizabeth Taylor uraste sa i se spuna “Liz” si apropiatii ei cunosc acest lucru; se pare ca in copilarie, fratele actritei (Howard Taylor) o apela “Liz the lizzard”…
– Elizabeth Taylor a divortat a doua oara de Richard Burton in iulie 1976; ulterior Henry Kissinger a invitat-o la Washington, unde l-a intalnit pe ambasadorul Iranului si a facut si o calatorie in Iran; in final l-a intalnit pe John Warner pe care l-a sprijinit sa ajunga senator.
– cat despre esecuri, pe plan cinematografic: Elizabeth Taylor si-a inceput declinul la box-office in 1968, dar a primit aceleasi salarii imense in filmele in care a jucat (din ce in ce mai rar, e-adevarat); se estimeaza ca averea Elizabethei Taylor ar fi astazi in jur de 1 miliard de dolari. Va recomand pentru mai multe detalii: http://elizabeth-liz-taylor.blogspot.com
@tino: observ că în chiar titlul blogului recomandat apare forma “Liz”, ceea ce înseamnă că e un apelativ extrem de folosit, chiar dacă ea nu îl agreează; mulțumesc pentru observații – venite de la un specialist în tema respectivă îmi arată că nu am greşit foarte mult; cele bune.