la loc comanda!


Zice o vorbă de pe la noi că orice minune ține trei zile.

Ei bine, a fost una care a ținut trei ani. Mai exact, eliberarea medicamentelor pentru pacienții cu cancer, care din anul 2008 s-a putut face – teoretic cel puțin – prin orice farmacie cu circuit deschis din oraş (sau tîrg sau sat, eventual).

Nu mai e cazul, pentru că de la 1 aprilie 2011 (şi nu, din nefericire nu e păcăleală) medicamentele pentru tratamente oncologice – se pare că doar cele mai scumpe, respectiv cele injectabile – nu vor mai putea fi procurate decît din farmaciile de spital. Cu aceeaşi recomandare de la medic – normal – ca şi pînă acum, dar şi cu nişte kilometri (poate chiar zeci) în plus de parcurs pentru pacienți sau aparținători.

Încotro? (foto: www.travelpod.com)

Motivul oficial este reducerea costurilor cu achiziția acestor medicamente (motiv pe care eu unul îl “cumpăr” doar în parte, avînd în vedere că prețurile medicamentelor din România sînt reglementate de către Ministerul Sănătății).

Eu cred că, de fapt, măsura face parte dintr-un program mai amplu al guvernului de promovare a exercițiului fizic şi a mişcării în aer liber, ca metodă dovedită de luptă împotriva a cancerului, alături de procedurile deja consacrate.

Pentru cine rezistă regimului cu atît mai bine pentru el.

Iar pentru cine nu, îl tăiem de pe listă şi îl trecem la capitolul economii.

Că doar de acum ne-am învățat deja.

(ştirea e de-a valma prin ziare şi pe la televiziuni, aşa încît nu mai are rost să indic vreo sursă)

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *