Tot eu (foto: http://english.pravda.ru)

Sîntem tineri (pentru o vreme), frumoşi (fiecare cu norocul lui) şi deştepți (sau cel puțin aşa ne place să credem).

A, şi să nu uit: ne place să fumăm.

Pînă într-o zi, cînd tinerețea devine o amintire plăcută, frumusețea se preschimbă, iar deşteptăciunea … ei da, deşteptăciunea începe şi ea să se manifeste (eventual). Şi drept urmare începem să ne întrebăm ce datorii am acumulat şi, mai ales, ce facturi au ajuns la scadență.

Şi nu mă refer aici la facturile de gaze, curent electric, telefon sau internet.

Nu, mă refer la cele de sănătate. Care nu ne vin în tranşe lunare care să ne amintească în permanență să ne întrebăm dacă (mai) sîntem sau nu solvabili. Ci, din păcate pentru noi, apar pe nepusă masă, atunci cînd ne e lumea mai dragă, cu valoarea lor cumulată: preț de bază, dobînzi la întîrziere şi penalități.

Care, pe deasupra, mai trebuie şi – de cele mai multe ori – plătite pe loc. Sau în termen foarte scurt, avînd în vedere că un cancer de plămîni – de exemplu – evoluează de obicei foarte repede. Iar mijloacele terapeutice aflate deocamdată la îndemînă sînt încă destul de departe de ceea ce ne-am dori.

Gîndurile de mai sus mi-au fost inspirate de răspunsul CNN la întrebarea unui cititor fumător ale cărui circumvoluțiuni au început cumva să se activeze.

Dar despre întrebare – şi răspuns(uri) – în articolul (nostru) viitor.