Așa cum spuneam, astăzi 25 octombrie începe. Seminarul, că despre el vorbeam.
Ar fi însă o mică problemă: pentru că cel care trage toate sforile – Kevin Gianni pe numele lui – e american, orele de desfășurare nu sînt chiar digerabile pentru noi, dîmbovițenii.
Mai exact, Kevin dă ca oră de începere a sesiunii de astăzi 8 PM EST (adică 8 Post Meridian Easter Standard Time – respectiv timpul standard de pe coasta de est, sau atlantică, a Statelor Unite ale Americii). Ca lucrurile să fie și mai complicate, zilele astea e în vigoare pe acolo așa-numitul EDT (Eastern Daylight Time – un fel de oră de vară de la noi).
Ca urmare, aducerea orei mai pe limba noastră nu e chiar de colea, mai ales că acțiunea se va petrece mai spre dimineață, adică atunci cînd (ne) e somnul mai dulce (iar o greșeală de conversie de numai o oră poate fi destul de greu de acomodat).
În sfîrșit, ca să nu mai prelungesc suspansul, am făcut eu calculele, iar la final a rezultat ora 4 AM EET (adică Eastern European Time – ora Europei de est, care e și ora României), ceea ce înseamnă 4 dimineața (oră cînd se trezesc, după cum bine știm, doar navetiștii și cocoșii).
Vestea bună pentru cei interesați este că prelegerile vor fi disponibile online – sau cel puțin Kevin așa promite – pentru încă 24 de ore de la comiterea lor. Așa încît avem toate șansele să le vedem și fără să ne punem scobitori între pleoape.
Pentru cei cu timpul bine măsurat, am primit sugestia să fac eu un rezumat al zilei, ceea ce voi și încerca.
Așadar, ne vedem dis-de-dimineață prin eter.
Iar dacă nu, poate mai tîrziu, pentru primele impresii.