Apa în mîinile mele (www.mgid.com)

E luni, o frumoasă zi de început de săptămînă şi de toamnă care predispune la un pic de filozofie. Să filozofăm dară.

Ştiința ne învață că viața a apărut în apă, din înghesuiala amoebelor şi paramecilor şi a altor lighioane microscopice care-şi dădeau coate în “supa primordială”. Viața, deci care va să zică şi noi oamenii, care – după Darwin – ne tragem, prin maimuță, cam tot de pe acolo.

Biblia, pe de altă parte, ne spune că sîntem doar țărînă: “Din pămînt ai ieşit şi în pămînt te vei întoarce.” (citat aproximativ din memorie). Variantă susținută la rîndul ei de cîțiva tipi destul de tari (Moise, Isus, Mahomed), drept pentru care nu îmi pot permite să o ignor.

Ca să nu supărăm pe nimeni, o să admitem aşadar că sîntem toți o apă şi-un pămînt. Oricine ar fi însă olarul şi oricare procesul tehnologic folosit, avem şi o certitudine: anume că rețeta conține destul de multă apă. Mai mult de două treimi.

Sîntem deci, noi oamenii, nişte minunate alcătuiri majoritar apoase. O logică elementară ne sugerează prin urmare că, pentru a evolua cît de cît natural, avem nevoie de multă apă. Şi sînt nenumărate – ei bine, poate nu chiar un infinit, ba poate nici măcar un “googol”, însă în orice caz destule – argumente care o susțin.

Doar un strop (www.xinhuanet.com)

Eu vă dau aici doar unul, care ne interesează în mod deosebit pe toți cei care ne întîlnim pe acest blog. Acela că apa, consumată regulat şi în cantități adecvate, ne poate reduce riscul de a face un cancer de vezică urinară. Aceasta ca urmare, pe de o parte, a efectului de diluare a diverşilor compuşi cu potențial cancerigen. Iar pe de alta, datorită urinărilor mai frecvente, care scad perioada de timp în care compuşii respectivi rămîn în contact cu mucoasa vezicii urinare.

Pentru alte cîteva – din restul de – argumente, vă invit pe proaspăt inaugurata pagină de nutriție.

Deschisă – cum altfel decît? – cu un strop de apă.