S-a întîmplat că nu mai departe de ieri am vorbit despre două personalități artistice care s-au confruntat cu boala numită cancer.
Un extraordinar actor român şi un faimos actor-dansator american au plecat împreună pe marele drum în aceeaşi zi de toamnă.
Astăzi este rîndul muzicii.
Poate că Pink Floyd nu este chiar în capul listei de preferințe pentru cei mai mulți dintre “fanii” muzicii (şi cu deosebire pentru cei mai tineri dintre ei). Cu siguranță însă că grupul englez îşi are un loc aparte în inimile majorității – dacă nu ale tuturor – iubitorilor de muzică.
Cînd mă gîndesc la Pink Floyd, Richard Wright nu este mai niciodată primul nume care îmi apare în minte. După “patriarhul” Syd Barett şi “monstruosul” duo Gilmour-Waters, el “pică” abia în planul trei, alături de “toboşarul” Mason. Fără excepție însă, nu mă pot gîndi în întreg la Pink Floyd fără a-l include şi pe el, pentru că fără el Pink Floyd nu ar mai fi un întreg. Inconfundabilul şi nepămînteanul sunet Pink Floyd nu ar mai fi deloc acelaşi.
Wright nu a fost o vedetă – cel puțin nu prin comparație cu “greii” Gilmour şi Waters – chiar dacă e autorul cîtorva dintre piesele de referință ale grupului. A fost mai degrabă un om de construcție, unul dintre aceia care se sacrifică pe sine pentru ca întreg eşafodajul să reziste. Prin asta, dar şi prin muzica pe care a scris-o, Richard va rămîne întotdeauna alături de noi.
“Marele spectacol în cer” continuă.