… e cam ca berea fără alcool.
Sau ca vinul fără resveratrol.
Nu vreau să las în urmă subiectul resveratrol fără un cuvînt pentru cei dintre noi care şi-au făcut din şofat fie o meserie, fie o pasiune. Iar cum vin fără alcool nu s-a inventat deocamdată (avînd exemplul berii analcoolice în minte pot doar să sper că nici nu se va face vreodată), hai să vedem ce alternative le rămîn domniilor lor.
Păi prima variantă care ne vine în minte ar fi sucul de struguri. Care însă, din obscure motive ținînd de chimia fermentativă, se pare că au doar jumătate din cantitatea de resveratrol a licorii bahice.
Mai sînt, desigur, strugurii – în special cei negri. Care, pentru efecte optime, trebuie consumați cu pieliță şi cu semințe cu tot.
Urmează apoi o serie de fructe din nobila stirpe engleză de “-berry“: blueberry, mulberry, cranberry & bilberry (adică, în dulcele grai şi în ordinea intrării pe post: coacăze, dude, merişor şi afine).
Și încheiem cu o nucă mai tare, pardon, am vrut să zic cu o arahidă mai tare. Care nu se ridică totuşi decît pînă la jumătatea ştachetei înălțate de vinul roşu.
Ar mai fi suplimentele nutritive, însă doar la secțiunea hors concours, pentru că nu le prea recomandă nimeni (în afară de cei care le vînd, desigur). Iar eu nici atît.
Să nu uit, aveam o rimă mai bună pentru titlu.
Dar nu se face, la o adică, pe post.
Eu n-am pic de talent de chauffeur, aşa că am hotărât să nu am ambiţia să încurc drumurile patriei (care şi-aşa oferă destule încercări dificile). Prin urmare, pot consuma resveratrol în varianta optimă. 🙂
Chiar mă gândeam în vara asta ce bune-s dudele! Avem un dud în faţa blocului, foarte înalt, bătrâior, şi-i călcăm în picioare rodul. Ce păcat că nu-s folosite în nici un fel (tot aşa şi corcoduşele, care pe cât îs de răspândite, pe-atât îs de ignorate – cu excepţia băutorilor de ţuică, nu ştiu dacă şi la oraş sau în industria respectivă, dar la ţară sigur; dar precis au şi ele nişte calităţi pentru care ar merita consumate, mă gândesc. Dar asta-i altă mâncare de peşte… doar că mi-a venit acum în minte acet fapt, mai ales că în we am văzut un pâlc de corcoduşi cu crengile mai să se rupă de fructe, undeva, într-o margine de localitate, unde probabil că nimeni n-o să le culeagă).
Revenind, probabil că dudele-s totuşi prea perisabile ca să existe o modalitate să fie valorificate? Şi singura soluţie să le consumăm este să ne punem hăinuţele de joacă şi să ne căţărăm în pom? 🙂
(Drumul care ducea la bunica era plin de duzi, şi pe-o parte, şi pe alta. Până ajungeam, mâncam o grămadă – ce bunătate!)
Şi dacă tot aminteai de o ştachetă, dudele cam pe unde s-ar situa?
@teodora: dudele se situează bine, nu pot să-ți dau un reper, însă conține “significant amounts” din respectivul; cît despre dude, nu le-am văzut niciodată la piață, probabil că nu au față comercială; hai noroc, cu un pahar de resveratrol original.
incerc sa gasesc un pui de dud de vreo doi ani, si n-am reusit. uf! in rest, “the berry family” e prezenta in gradina noastra intr-un contingent impresionant. cat despre rima, am rosit, ca o doamna ce sunt. zi buna :)!
@Zazuza: nu cred să fie vreo problemă să îl găseşti prin România; cît despre rimă, face şi ea parte din viață; ca şi vinul roşu, pe care îl beau domnii, ca să le facă pe doamne să roşească; la bună auzire.
Ei, domnu’ doctor, am o problema cu resveratrolul. Pentru ca el se gaseste doar in fructe colorate, al caror pigment imi coloreaza smaltul dintilor. 🙁
Din pricina asta nu mananc nici afine, nici dude, nici merisioare, nici struguri negri. 🙁
O sa mor? :((
@arcadia: atunci poți rămîne liniştită doar pe vin roşu, căci asta îți va fi salvarea.
Hai noroc, am gătat prima sticlă, vreau să fiu sigură de salvare! =))
@arcadia: noroc-noroc, bea unul şi pentru mine, să nu mai fie nici un dubiu.