resveratrol


verde sau roşu? 8

Sau poate, şi mai bine, şi verde şi roşu! Aflam ieri cu surprindere (dar şi cu speranță) secretul, bine ascuns pînă de curînd, al cancerului. Iar un distins profesor ne spunea, într-un articol dintr-o revistă de înaltă ținută ştiințifică, că toate substanțele folosite în lupta împotriva cancerului iau ca țintă acest factor cheie.


teoria e bună 9

Dar nu se compară nici pe departe cu practica, chiar dacă uneori cea din urmă ne mai și omoară. Iar dacă nu ne omoară, în cel mai bun caz ne îngrașă. Ei bine, se pare că nu întotdeauna. Astăzi am încercat, alături de alți cîțiva temerari, să desființăm – pe modelul învățat de pe Discovery Channel – acest ancestral mit. În acest nobil scop ne-am adunat încă de dimineață la Şoni, care ne-a pus cu generozitate la dispoziție – pentru buna desfășurare a acestui experiment gastronomic – atît bucătăria, cît și vasta sa experiență culinară.


resveratrol pe pîine 14

Cine nu are bătrîni să-şi cumpere. Nu mai insist asupra valorii inestimabile a acestei recomandări. Eu de la nişte bătrîni am aflat, de exemplu, de “carcalete”. Cuvînt care desemnează pîinea înmuiată în vin, un meniu extrem de răspîndit prin țărişoara noastră, cu deosebire în secțiunea ei rurală.


paradoxul francez 11

Nu mai e demult timp un secret faptul că francezii şi americanii se au precum şoarecele şi pisica. Iar într-un desen animat cu Tom şi Jerry, de exemplu, nu am avea nici un dubiu privind cine pe cine întruchipează. Morocănosul Tom, căutînd tot timpul alte şi alte mijloace de control şi istețul Jerry, care reuşeşte de fiecare dată să-i dea acestuia cu tifla.