Ieri, pornind de la o banală şi aparent inofensivă rază de soare, am sfîrşit prin a afla cum ajungem să facem cancer de piele.
Astăzi, pe cînd lucram la pagina de patologie a acestui blog dedicată cancerului de piele, am regăsit printre factorii de risc o condiție precanceroasă numită keratoză actinică. Este vorba despre o zonă de piele care se modifică şi devine mai aspră, chiar solzoasă. Care mai degrabă se simte decît se vede, fiind de aceea cu atît mai periculoasă, în lipsa unui (auto)examen periodic.
M-am căutat imediat la unul din brațe unde ştiam că am ceva care aducea cu descrierea de mai sus. Spre surprinderea mea, am avut dificultăți să localizez zona respectivă. Pielea nu mai semăna deloc cu ceea ce ştiam eu, era mai netedă, mai puțin aspră.
Am o singură explicație pentru acest lucru. Începînd cu luna martie a acestui an, în urma unei călătorii în Asia, mi-am schimbat radical modul de alimentație. Mai puțină pîine, mai puțină carne (de fapt aproape deloc), în schimb mai multe legume şi fructe.
Este puțin probabil că zona în cauză era o leziune precanceroasă, prin urmare nu pot pretinde că am evitat un cancer de piele. Ce e însă sigur este faptul că, în puțin peste trei luni de cînd am adoptat noul mod de a mă hrăni, am slăbit fără nici un efort peste zece kilograme (care erau cam în plus, e adevărat). Iar avînd în vedere că obezitatea este un factor de risc pentru cancer în general, am chiar două motive de mulțumire.
Pentru că, pe lîngă faptul că mă simt mult mai bine în general, pot să sper şi că am mai redus un pic din riscul de a mă îmbolnăvi la un moment dat cancer. Pentru că, nu-i aşa, nu trebuie să aşteptăm să ne îmbolnăvim de cancer pentru a-l învinge.
E un pas mic pentru mine, care poate însă deveni tot mai mare cu fiecare dintre cei care decid să îl facă.
p.s.: dedic acest articol lui Eufrosin, care m-a “certat” acum cîteva zile pentru că nu promovez o alimentație sănătoasă în lupta împotriva cancerului (iar ăsta nu e decît începutul).
Da, e unul din felurile in care ar scadea riscul aparitiei lui. Are Beata Bishop o carte despre felul in care s-a vindecat ea de un melanom malign, unul dintre cele mai agresive forme de cancer, doar cu ajutorul unei diete drastice de cruditati. Titlul imi scapa acum, dar sunt sigura ca se gaseste pe Google Search.
îți mulțumesc pentru informație, o să caut cartea; mai există o carte bună, scrisă de un medic care a avut cancer cerebral, care e deasemenea foarte agresiv; a reuşit să se vindece (inclusiv după o recidivă) cu regim sănătos de viață, care includea şi o alimentație pe bază de legume şi fructe; te mai aştept pe aici, cu opinii şi comentarii, ba chiar şi cu contribuții; cele bune.
Pingback: aurea mediocritas | tot ce (nu) ai vrut să ştii …