Nagasaki - Catedrala Urakami (www.wikipedia.org)

Şi a fost apoi ziua de 9 august 1945.

Iar în acea zi cea mai avansată, cea mai civilizată, cea mai democrată, ba chiar – după cum singură se prezintă – cea mai morală națiune a lumii a aruncat o altă bombă atomică. De data asta asupra unui oraş numit Nagasaki.

Şi au murit mulți oameni. Din nou.

Cei mai mulți arşi pe loc de vii. Din nou.

Alți mulți în zilele următoare datorită arsurilor sau iradierii acute. Din nou.

În lunile care au urmat din cauza bolii de iradiere sau a lipsei de îngrijiri medicale adecvate. Din nou.

În sfîrşit, pe termen lung prin îmbolnăvire de felurite tipuri de cancer sau de leucemie. Din nou.

Majoritatea celor ucişi s-au dovedit a fi civili. Din nou.

“A greşi este omeneşte, a persevera este diabolic” spune o maximă. Dar americanii au lipsit se pare de la această lecție. Pentru că au repetat un act care despre care ştiau că e ilegal. Şi de care erau conştienți că e imoral. În fine, despre care cu doar trei zile în urmă aflaseră şi că e cumplit de inuman.

Națiunea americană, marele învingător al acestui super-război, s-a trezit la sfîrşitul acestuia cu o lume întreagă la picioarele ei. O lume pe care a modelat-o şi pe care continuă să o influențeze după bunul ei plac.

Mai exact, după chipul şi asemănarea ei.