Un fel de “Piei, Satană!”

Ca într-o sesiune de exorcizare, aşa s-a comportat David Seidler cu cancerul său.

Şi (doar) aşa a reuşit să scape de el, după ce un tratament inițial nu i-a oferit decît cîteva luni de speranță, pînă la prima recidivă (revin la povestea lui David – un alt David, nu prietenul nostru psihiatru – pentru că ea merită spusă mai pe îndelete.)

A fost mai întîi diagnosticul – un cancer de vezică urinară. Au urmat cîteva zile de supărare, bine garnisite cu “o grămadă de mucus şi de lacrimi sărate”, după cum îşi aminteşte cu umor David. Iar în final decizia destul de îndrăzneață – luată după consultarea cu urologul său – de a opta pentru un tratament conservator (anume cu păstrarea vezicii urinare şi fără chimioterapie, dar cu suplimente pentru întărirea sistemului imun).

Adînc, linişte ... (foto: www.environmentalgraffiti.com)

După numai cîteva luni însă cancerul a reapărut sub forma unei recidive. Cu programarea pentru intervenția chirurgicală deja făcută, David a luat decizia vieții lui. Iar în următoarele 2 săptămîni pînă la operație şi-a imaginat – cu gîndul că oricum nu are ce pierde – “o vezică drăguță, de culoare deschisă, necompromisă”. Exact ceea ce a văzut la doar cîteva zile şi doctorul său, care i-a transmis cu voce stranie că “nu are cum să-şi explice, dar nu e nici un cancer acolo”.

Doctorul nu avea poate cum să-şi explice acel misterios caz de “remisie spontană”, însă David cu siguranță că ar fi putut. Prins între un cancer rebel şi un divorț venit după o căsnicie de 30 de ani, el a ales să nu-şi mai plîngă singur de milă.

Drept pentru care şi-a pus – la propriu – mintea la contribuție.

Iar mintea i-a fost cel mai bun doctor.