Plămîn bolnav (sursa: www.wikipedia.org)

Ar putea fi opera de artă a unui geniu neînțeles. Dar nu e.

E o banală fotografie a unui plămîn ciuruit de boală. Partea albă e zona de cancer, iar cea neagră e zona îmbîcsită de fum. Mai exact fum de țigară.

Eu unul sînt pentru drepturile individului. Inclusiv pentru acela de a se sinucide lent, dacă el alege asta, cum se pare că e cazul unui fumător activ.

Ce nu pot înțelege însă este cum de mai întotdeauna cei care fumează par că nu sînt interesați de efectele pe care le are pasiunea lor asupra celor din jur. Întîmplători, cunoscuți, prieteni sau rude. Adulți sau copii. Mai ales copii.

Iar de după perdeaua de fum în spatele căreia se ascund ne obligă cu superbă indiferență şi pe noi, cei cu o altă opțiune, să le împărtăşim alegerea. Pentru că eu, ca nefumător, îi respect întotdeauna dreptul de a fuma, pe cînd el, fumătorul, îmi refuză dreptul meu de a nu fuma prin chiar gestul de a-şi aprinde țigara.

Un bun prieten al meu, fumător înrăit, vrea să se lase de fumat de cînd îl cunosc. E conştient că fumatul îi afectează sănătatea, lucru pentru care în plus trebuie (culmea absurdului!) să mai şi plătească. De fiecare dată cînd pare că s-a hotărît mă anunță că îşi va lua concediu ca să se poată relaxa pentru a fi în stare să renunțe la fumat. Aşa cum mi-o prezintă el, renunțarea la fumat pare un proces extrem de complex şi solicitant.

De fiecare dată eu îi spun cu un zîmbet acestui prieten că are o variantă mult mai simplă la îndemînă: să nu-şi mai cumpere pur şi simplu țigări.

O simbolistică simplă asociază albul cu viața şi negrul cu moartea. În acest caz se pare că atît negrul cît şi albul se asociază fără nici un dubiu cu moartea.