Aş fi vrut – ca încheiere pentru seria de gogoşi pe care vi le-am servit zilele astea – să vă spun ceva bun şi important, ca de exemplu care e cea mai sănătoasă gogoaşă, ca să o căutăm la o poftă.
Dar nu pot, şi asta pentru purul şi simplul motiv că ea nu există. Căci deşi se mănîncă, gogoaşa nu este de fapt un aliment, ci doar un moft (pe care se cuvine deci să-l tratăm cu rezervele de rigoare). Nu se cunoaşte în prezent nici un mamifer vertebrat a cărui alimentație să aibă drept componentă principală gogoşile, în afară poate de polițistul american. Iar asta spune deja foarte mult.
Pot însă să vă spun care e cea mai mare gogoaşă, deşi nu sînt sigur la ce v-ar putea folosi. Dar hai să pretind că o fac drept omagiu pentru oamenii care s-au străduit să o “construiască”. Căci e o caracteristică a noastră, a oamenilor, să producem lucruri mai mult sau mai puțin utile, pe care apoi să le supralicităm prin cîte o “calitate” inventată – cel mai adesea mărimea.
Vă prezint aşadar cea mai mare gogoaşă din lume, un superb exercițiu în futilitate. Cîteva mii de gogoşi aranjate cu infinită migală cu singurul scop de a se obține o gogoaşă mai “vizibilă”. Nu ştiu ce s-a întîmplat la final cu super-gogoaşa, însă este foarte posibil ca la mai multe secții de poliție din zonă să fi fost zi de sărbătoare.
Cam atît despre mama gogoaşă.
Pingback: cinci pentru infern | tot ce (nu) ai vrut să ştii …