Ghici ghicitoare .... (foto: http://english.pravda.ru)
Azi ridic – cu plăcere, că tot m-a provocat – leapşa aruncată de Gabi şi zic după cum urmează:
1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la lecturat?
Da, cam tot timpul. Am nişte spații libere prin bibliotecă şi trebuie să le umplu cu ceva.
Altfel, chiar acum folosesc cartea lui David Servan-Schreiber (Anticancer – Învinge prin mijloace naturale) ca să transmit mai departe cîteva lucruri utile. Umblu cu ea după mine, o citesc, o recitesc, încerc să o înțeleg şi să dau la rîndul meu mai departe. Tot un fel de leapşă.
2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?
De atîtea ori că nici nu le mai țin şirul. Cred că aş fi riscat să rămîn analfabet altfel (sau, cel puțin, teribil de necultivat).
3. Aţi avut prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?
Mă împiedic mereu la “Mersul trenurilor”. Mă gîndesc de fiecare dată că, de vreme ce toate călătoriile sînt dus-întors, nu are nici un rost să mai pierd timpul să văd ce se întîmplă şi pe parcurs.
În mod paradoxal – ca să-ți dau şi un răspuns serios, că altfel nu mă mai cauți data viitoare – de multe ori sînt prejudecățile altora cele care ne (şi mă) împiedică să citim (citesc) anumite cărți. Spun paradoxal pentru că nu m-aş fi aşteptat ca în secolul 21 să mai existe vreo cenzură pe ogorul culturii (şi nu trebuie să amintesc decît de cazul WikiLeaks, chiar dacă nu are decît pagini virtuale).
… şi, în sfîrşit, o întrebare cu îmbunătățiri meşterită de provocatoarea mea, pe care o includ de aici încolo în corpul principal al lepşei:
4. Care e, pentru voi, Cartea şi ce vă inspiră ea?
Au fost, sînt şi vor fi diverse, în funcție de vîrstele prin care trec şi eu. Momentan dorm la cap cu “Maestrul şi Margareta” lui Mihail Bulgakov, o carte care nu poate fi descrisă, drept pentru care nici măcar nu încerc.
Ei, dragii moşului, şi cu asta am încălecat pe-o şa şi v-am dat şi leapşa mea …
Să se bucure de ea: arcadia – că am văzut-o a fi în formă – pe de o parte şi virtualkid – că văd că are ce povesti – pe de alta.
Mai am şi (eu) o mică provocare: ce vedeți în fotografie?
La prima întrebare ai trişat un pic. 🙂
La întrebarea a doua… la fel. Dar, în fine, am completat răspunsul cu impresia pe care ţi-o faci când tragi primul ochi asupra fotografiei. 🙂
În privinţa lipsei totale a cenzurii în cultură… ştii cum se spune: singurul lucru absolut este că toate-s relative.
Cât despre “Maestrul şi Margareta”, poate pentru că înaintea lepşei de faţă am citit despre moartea sâcâitoare, mi-am amintit ce spune, înfricoşător dacă stai să te gândeşti o clipă, un personaj al cărţii: “omul este muritor şi, după cum bine s-a spus, este muritor pe nepusă masă”.
Despre provocare:
Un caiet gol, care te cheamă, ademenitor, irezistibil, să-l umpli cu ceva… de genul povestea vieţii tale. Adică, în fond, să trăieşti clipa (aşa cum şi pledează textul următor, “problema sâcâitoare a morţii”).
@Teodora: de ce am trişat, că am dat două variante de răspuns? mai vrei una? am folosit cărți (nu doar una, carevasăzică o poliblasfemie) ca să sprijin proiectorul la diverse prezentări; şi mai am: ca să nu-mi ia vîntul colțul cearceafului la plajă, apoi ca să nu-mi intre soarele-n ochi (e adevărat, în timp ce citeam) la aceeaşi plajă, ca să presez flori (în copilărie) şi ca să păstrez în siguranță bani (mai tîrziu), ca să impresionez diverşi/diverse cu lecturile/preocupările mele … mă apropii?
la a doua nu mai răspund provocării, însă remarc şi îți apreciez franchețea (îmi confirmi încă o dată finețea în observare proprie jumătății feminine a “esenței lucrului în sine”)
adaug comentariului tău maestro-margaretian o mostră de înțelepciune stradală apreciată în mediile mediciniste din vremea mea: “… omul – ca tîmplarul, trăieşte cît trăieşte şi pînă la urmă moare …”
ultima intervenție e o încercare stîngace de a te “scoate”; rămîne, ca întotdeauna, prima impresie …
De acord cu Teodora, te-ai cam fofilat…
În cazul meu, Cartea a fost într-o perioadă chiar Mersul trenurilor, înainte de a apărea şi varianta online.
Cât despre imagine, oi fi eu singura “perversă” care vede dincolo de filele nescrise – recunosc că pe ele le-am văzut totuşi prima dată – un decolteu? Unul pus în valoare de o rochie neagră cu tiv bordo. Nu-mi săriţi în cap, să mă şi justific: linia dintre file devine imperceptibilă în partea de sus. Oricum, cred că se încadrează la imaginile alea meşteşugite, cu 2 feţe, care se folosesc în psihologie.
@Daria B.: fofilat/fofilare – vezi te rog ce i-am răspuns Teodorei, că mi-a luat ceva timp să elaborez
deci cu Mersul trenurilor te-am nimerit, chiar dacă a la Rashomon
eu n-aş zice “perversă”, ci fină observatoare (idem Teodora); căci de cînd a ajuns o (nevinovată, în fond) privire aruncată spre un decolteu o perversiune? oi fi tu din şcoala ardeleană, dar să nu exagerăm cu puritanismul; părerea mea …
Păi, de-asta am pus ghilimele, iar dacă eram bărbat renunţam cu totul la cuvânt…
Iar folosirea cărţii ca să impresionezi mi-a amintit că se poate folosi şi ca pretext, mai ales în tren, pentru a nu te lăsa antrenat în discuţii nefertile cu martori de-ai lui Iehova sau alţi insistenţi, ştiu eu pe cineva care are ghinionul să nimerească tot în astfel de compartimente:((
@Daria B.: mi-a plăcut asta cu insistenții; iar dacă erai bărbat ce cuvînt ai fi folosit?
Nici unul, pentru că ar fi fost ceva firesc, nu? Ca dovadă, VirtualKid nici nu s-a obosit să-ţi mai răspundă la provocare. 🙂
@Daria B.: diplomație în acțiune …
As putea fi de acord cu Teodora si Daria in privinta fofilarii, dar, daca te gandesti mai bine, e doar o chestiune de perceptie. De ce spun asta?
1. Placerea cititorului este doar unul din castigurile citirii unei carti. Din egoism, ne-am obisnuit sa citim doar pentru noi…
2. Al doilea raspuns vine in continuarea primului si a ratiunii acestui blog.
3. Corect.
4. Imposibil de comentat.
5. Si anume fotografia: ce vrei sa vezi? Femeia, cartea nescrisa ori provocarea din amandoua?
Multumesc, doctore, pentru profunzimea raspunsurilor. Mi-ai adus aminte ca cele mai frumoase lucruri in viata nu au nicio valoare daca le pastrezi doar pentru tine.
Iar ideea de a adauga ceva lepsei primite mi se pare geniala. Ma intreb ce vor adauga arcadia si virtualkid…
Seara buna!
@Gabi: e bine să descopăr că îmi mai ia cineva şi apărarea, nici eu nu le ziceam mai bine
după cum observ, provocarea mea are – cel puțin pînă aici – o rată de 100% (3/3) corectitudine a răspunsurilor, nici o doamnă nu a ratat …
iar dacă zici tu profunzime … cine sînt eu ca să te contrazic?
Am preluat leapsa si am invitat si pe altii sa faca la fel.
@VirtualKid: merg imediat să văd cum te-ai descurcat.
Misiune indeplinita si in Arcadia. 🙂
@arcadia: chiar începeam să-mi pun întrebări …
Pingback: A ispiti, ispitire… | Noaptebunacopii's Blog