De la Descartes citire am aflat brusc faptul că noi oamenii sîntem deştepți. Ne-o mai spusese cu vreo două milenii înainte şi Socrate, însă deoarece a făcut-o în greaca lui veche noi nu l-am înțeles. Pe primul însă l-am auzit în cele din urmă, că doar nu degeaba am studiat franceza la pension.

Carevasăzică gîndesc, deci exist. Altfel spus, ca să exist este suficient să gîndesc. Astfel încurajat eu, Homo Sapiens, m-am pus serios pe gîndit. Şi folosindu-mi rațiunea drept sabie, am început să despic firul în patru pentru a înțelege cine sînt şi ce se întîmplă în jurul meu.

Mai întîi am despărțit trupul de minte şi pe amîndouă de suflet. Apoi l-am luat pe primul – singurul care prezenta o oarecare concretețe – şi l-am disecat pînă la ultima fibră: mai întîi în sisteme, apoi în organe şi țesuturi, iar mai la urmă în celule. L-am pus apoi la microscop şi i-am dezvăluit şi cele din urmă secrete: de la mitocondrii la ribozomi şi de la enzime pînă la hormoni. Pînă şi enigma enigmelor, izvorul şi misterul vieții, Atotputernicia-sa lanțul ADN a fost în cele din urmă expus oricui ar fi curios să-l portretizeze pe om în combinații postmoderne de patru baze dezoxiribonucleice luate cîte două.

Un zîmbet în zbor (foto: www.chilloutpoint.com)

Am ajuns să ştiu foarte multe. Paradoxal însă, despre tot mai puțin. Văd foarte bine copacii, însă nu mai am nici o idee despre ce e aceea o pădure. Şi cu cît mă afund mai mult în străfundurile cunoaşterii, cu atît pare că mă îndepărtez, tot mai mult, de adevăr.

Dacă sînt bolnav mă duc la doctor. Mai bine zis la doctori. Am unul care se pricepe la rinichi, un altul care e cel mai bun la plămîni şi încă un altul care e neîntrecut la ficat. Nu cunosc însă pe nimeni care să se priceapă la mine. La mine în întregul meu, aşa cum sînt eu din creştetul capului şi pînă în talpa picioarelor.

Cu minte, suflet şi trup laolaltă.