unde dai şi unde crapă 7


Andy Goldsworthy - Piatră spartă (foto: www.artnet.com)

Am pornit ieri de la un gînd extrem de concret şi am ajuns în cu totul altă parte.

Ce voiam să spun e că medicina modernă tratează omul ca pe un mecanism alcătuit din piese care nu au nici o legătură una cu alta. Drept urmare ar fi suficient să repari componenta defectă pentru ca întreaga maşinărie să revină la o funcționare normală.

Sentimente, trăiri, emoții – toate acestea nu prea au loc în medicina noastră. Potrivit tratatelor noastre de specialitate ar trebui să fim precum Robocop, imperturbabili la tot ce se întîmplă în jurul nostru. Ne rupem o mînă sau un picior? nu-i nimic, le punem în atele sau în ghips şi mergem mai departe. Ne doare capul sau burta? O pastilă, două, trei, plus o injecție la popou şi ne vedem nestingheriți de treabă.

De fapt gîndul meu concret a plecat de la un gînd şi mai concret de-al lui David. Care remarca faptul că, în ciuda legăturii mai mult decît evidente dintre stresul pe care îl trăim zi de zi şi procesul inflamator premergător apariției cancerului, doctorimea mondială este extrem de reticentă în a acționa în consecință.

Sînt – încă – prea puține articole medicale care să cerceteze cu de-amănuntul legătura dintre inflamație şi cancer, spune David. În consecință primim de la medicii noştri prea puține recomandări privind controlul inflamației în cadrul strategiei mai largi de prevenire şi/sau tratare a cancerului. Recomandări pînă la urmă extrem de la îndemîna tuturor: evitarea toxinelor din mediul înconjurător, adoptarea unui regim alimentar anticancerigen, căutarea echilibrului emoțional şi, nu în ultimul rînd, satisfacerea nevoii reale a corpului nostru de a face exercițiu fizic.

Ar mai fi şi medicamentele antiinflamatoare, însă ele vin fără excepție la pachet şi cu ceva efecte adverse, unele dintre ele nu chiar de neglijat.

Către sfîrşitul gîndului său extrem de concret David trage şi o concluzie – amară prin implicațiile ei în plan uman- la fel de concretă, citez: “Prin definiție, schimbarea stilului de viață nu poate fi patentată, astfel că ea nu poate dobândi rangul de descoperire medicală; ca urmare, nu poate fi prescrisă pe rețetă.”

Şi pentru că sînt sigur că m-ați înțeles, mă opresc aici.


Leave a comment

Your email address will not be published.

7 thoughts on “unde dai şi unde crapă

    • doctorul

      @Mark: uşor de zis, greu de făcut; oricum, în medicină cel mai greu este să pui diagnosticul, că apoi lucrurile devin oarecum mai simple … la fel şi în viață, important e să înțelegi ce nu e bine, apoi poți să faci schimbările cuvenite.

  • Vertange

    E foarte interesanta ipoteza de la care ai plecat. Din pacate, nivelul actual de cunoastere medicala nu ne permite sa diferentiem care dintre starile inflamatorii vor conduce in final la cancer. In plus, nu trebuie sa uitam ca inflamatia e pana la urma un proces de aparare al organismului uman, care devine patologic doar atunci cand se manifesta in exces. Chiar daca antiinflamatoarele nu ar avea efecte adverse, crezi ca ar fi intelept sa le administram preventiv?

    • doctorul

      @Vertange: oricît mi-at fi plăcut să fie aşa, ipoteza nu îmi aparține (după cum reiese – sper – şi din articol); se pare că există un marker (nespecific, însă există) numit proteina reactivă C, care se regăseşte în numeroase condiții medicale aparent fără legătură între ele; mai mult, se pare chiar că se conturează o înlănțuire fiziopatologică între anumite boli, ultima din linie fiind cancerul; voi ajunge şi acolo, pe firul povestirii inspirate de David;
      absolut de acord că inflamația e un lucru bun pentru organism; şi apa este, însă în exces ne face deasemenea rău;
      cît despre antiinflamatoare, eu unul nu sînt adeptul chimicalelor (nici nu prea iau medicamente), în schimb sînt pentru o prevenție realizată prin mijloace naturale, extrem de la îndemînă dealtfel …
      îți mulțumesc pentru comentariul la obiect şi te mai aştept pe aici, cele bune.

      • Daria B.

        şi iar pomeneşti de apa nocivă în exces, şi iar nu ne lămureşti… datoriile, doctore, datoriile! 🙂
        cu mintea mea complet ne-medicală nu-mi pot imagina ce rău poate face apa, decât eventual o suprasolicitare a rinichilor, o scoatere din pepeni a vezicii şi, în consecinţă, şi a posesorului celor de mai sus 😉

        • doctorul

          @Daria B.: după cum ai văzut deja, am răspuns deja la acest punct; doar cu răspunsurile la comentarii am rămas ceva mai în urmă, după cum se bine vede …