frumusețea vine cu un preț 3


Pepeni, da! (foto: www.mgid.com)

Moda vine, moda trece.

Iar între aceste două momente relativ uşor de identificat de către orice poet, pardon, jurnalist de nivel mediu, rămîne pentru o vreme alături de noi, procurîndu-ne o iluzorie şi temporară stare de bine.

După care se retrage într-un loc nedefinit pentru un număr neprecizat de ani, doar pentru a reveni la un moment dat în forță, rujată şi pudrată (adică un fel de aceeaşi mărie, dar cu altă pălărie), pentru a ne ademeni din nou.

Din cînd în cînd – destul de rar, din fericire – moda devine furie. Moment în care e nevoie să te ții foarte bine în simțiri, că altfel te ia valul.

O astfel de modă devenită furie este fenomenul implantului de sîni. Care ca modă a început mult mai devreme decît şi-ar putea închipui cei mai mulți dintre noi, primul implant documentat fiind încercat în 1895, cu folosirea de țesut adipos prelevat dintr-un lipom – o tumoră benignă – chiar de la pacienta în cauză (un fel de retuş cu materialul clientului, carevasăzică).

Problemele adevărate – nu că ele ar fi lipsit pînă atunci – au început odată cu transformarea acestei mode în furie. Cohorte întregi de femei pornite în căutarea unei frumuseți croite din vîrful bisturiului s-au trezit după euforia de moment schilodite pe viață. Şi dacă mai pot să le înțeleg pe nefericitele cu care mama natură nu a fost prea darnică la acest capitol, mă întreb serios ce interacțiuni neuronale te pot împinge să schimbi mărimile de la sutien precum alpiniştii ciorapii.

Însă furia e furie şi nu dă nici un semn că s-ar mai domoli. După cum nu se termină dealtfel nici problemele pe care respectiva furie le generează. După ce au fost interzise un număr de ani pe bază de serioase argumente medicale (doar pentru ca apoi să fie reaprobate), implanturile mamare mai vin cu o dandana, pe numele ei “limfom anaplazic cu celule mari”.

Sau, în limba română, o formă rară dar agresivă de boală malignă a sîngelui, un cancer al sistemului imunitar al organismului. Care, e adevărat, reprezintă doar circa 3% din totalul cancerelor la adulți. Un procent mic, dar care aplicat la 5-10 milioane de femei care se estimează că au apelat la implanturi mamare, devine mai mult decît semnificativ.

Iar acest număr creşte cu fiecare zi.

(semnal preluat de la agenția Xinhua – ediția online, care la rîndul ei a luat notițe după un comunicat al agenției americane a medicamentului – FDA)


Leave a Reply to doctorul Cancel reply

Your email address will not be published.

3 thoughts on “frumusețea vine cu un preț

  • Daria B.

    Da’ ce poză sugestivă ai găsit!

    Eu nu pot să le înţeleg nici pe “nefericitele cu care mama natură nu a fost prea darnică”. Dar mă mir şi mă bucur în acelaşi timp că mai există bărbaţi care, să zic aşa, nu apreciază acest gest disperat al femeilor. Că doar bărbaţii sunt de obicei scopul suprem pentru care se mutilează femeile în asemenea hal. Şi, hm, mă tem că unora nu le-ar veni mintea la cap nici măcar dacă ar şti de riscurile astea…