Şi o ultimă oprire în seria de articole inspirate de miraculoasa vindecare a lui David Seidler.
Spuneam aşadar că sînt doctori – cei mai mulți, din nefericire – care nu acceptă nici măcar ideea (în lipsa unor solide dovezi ştiințifice etc.) că o astfel de vindecare ar fi posibilă.
Dar sînt şi doctori – din ce în ce mai mulți, se pare – care nu numai că au ajuns să creadă în astfel de “miracole”, dar au au început chiar să le caute explicații. Ba, mai mult, chiar să le promoveze ca metode terapeutice absolut legitime.
Ei bine, pe aceştia din urmă vă propun să-i ascultăm astăzi puțin, pentru că ei ne sugerează cîteva tehnici prin care am putea eventual repeta performanța lui David.
În primul rînd – şi absolut corect – ne spun ei, indiferent dacă credem sau nu în efectele vizualizării, nu ne face nici un rău dacă o încercăm, atîta vreme cît acceptăm şi faptul că e doar o (altă) metodă terapeutică. Care poate la rîndul ei să dea greş.
Apoi că, deşi nu există un ghid al vizualizării, cîteva sugestii nu pot decît să ajute.
Prima recomandare ar fi să realizăm un desen care să conțină patru elemente: noi înşine, problema nostră de sănătate, tratamentul nostru şi, în sfîrşit, corpul nostru care elimină problema (de exemplu, atunci cînd o pacientă şi-a desenat propria boală sub forma a 10 celule de cancer lîngă o celulă albă, doctorul i-a sugerat acesteia să-şi vizualizeze corpul producînd mai multe celule albe).
A doua recomandare e să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine. O pacientă credincioasă a vizualizat cîini care atacau şi muşcau din tumoră. Deoarece această imagine nu a funcționat, ea şi-a imaginat – cu mult mai mult succes – cancerul ca pe un bloc de gheață care se topea în lumina venită de la Dumnezeu.
În sfîrşit, a treia recomandare este să nu utilizăm imagini violente. Copiii au o altă reprezentare a violenței şi nu au o problemă să “distrugă” cancerul – ceea ce e în regulă pentru ei, spune medicul respectiv – însă cei mai mulți dintre adulți nu se simt confortabil cu un astfel de “scenariu”.
Iar aici doctorul îşi aminteşte de un pacient pacifist care a respins categoric noțiunile de “a omorî” sau “a bate” cancerul. În schimb acesta şi-a învins cancerul cu imaginea unor celule albe care au transportat pur şi simplu celulele tumorale în altă parte.
În fond, ce poate fi rău în a încerca?
(sursa celor de mai sus e acelaşi articol de pe CNN Health, ediția online)
Până la urmă, după procesul vizualizării, înţeleg că e o problemă de imaginaţie şi de sugestie: să-ţi imaginezi că ceva se întâmplă, să-ţi închipui că ceva ce-ţi doreşti foarte mult se împlineşte.
Pe undeva, exerciţiul ăsta de voinţă pare să aibă o zonă comună cu autosugestia.
Şi ştim câte minuni poate face autosugestia. (Uneori poate nici nu le observăm.)
(La un moment dat, am citit undeva că o femeie îşi dorea foarte mult să rămână însărcinată şi nu reuşea. Dar îşi închipuia că i se-ntâmplă lucrul ăsta şi ajunsese, treptat, chiar să arate ca o gravidă, chit că nu era. Înfăţişarea era rezultatul dorinţei ei, gândurilor canalizate către asta.)
Multe lucruri depind de forţa noastră interioară, de puterea de a crede în ceva.
@Teodora: multe lucruri, într-adevăr; interesantă povestea cu femeia, ne arată încă o dată cît de puțin ne cunoaştem pe noi înşine; nu degeaba au zis cei vechi “cunoaşte-te pe tine însuți!”
foarte interesant articolul!
Absenta limitelor ne ofera posibilitati nebanuite. Exista tehnici asemanatoare in terapii alternative. Ele au la baza o credinta nezdruncinata, pe o conduita spirituala sanatoasa.
@Violeta: bun venit, îți mulțumesc pentru opinie şi te mai aştept.