– gînduri primite de la arcadia –
Când un bolnav aude diagnosticul de cancer, primul său gând este să ajungă la cel mai bun oncolog, la cel mai bun chirurg, la cea mai vestită clinică, pentru investigaţii şi tratament, pierzând din vedere că boala este un rezultat al unui dezechilibru al întregului organism, incluzând aici şi componenta psihică.
Exercițiu de iertare (foto: www.rebelyogi.com)
Doctorul Ryke-Geerg Hamer a urmărit mii de pacienţi cu toate tipurile de cancer şi a observat că toţi aceştia aveau ceva în comun: cu ani înaintea apariţiei cancerului au suferit un fel de conflict psihoemoţional pe care n-au reuşit să-l rezolve prin iertare.
Stresul emoţional ridică nivelul cortizolului*. Doctorul Seigel, chirurg la Universitatea Yale, scrie: „Am cules 57 de cazuri bine documentate de vindecări miraculoase de cancer. În toate cazurile a existat acelaşi tipar: ştiind că nu mai au mult de trăit, pacienţii au decis să renunţe la resentimente, la ură şi au iertat persoanele respective. Din momentul acela, tumorile au început să se diminueze”.
Iertarea nu este un sentiment natural, la îndemâna oricui. Iertarea este o alegere, o decizie greu de luat. Dar beneficiile sunt colosale. Şi preţul, minim.
*cortizol – hormon secretat de glanda suprarenală implicat în răspunsul la stres.
Te contrazic aici: iertarea ESTE un sentiment natural şi POATE FI la îndemâna oricui, chiar dacă, într-adevăr, nu-i întotdeauna aşa uşor să ierţi. Felicitări pentru articol!
@Daria B.: poți să o contrazici – dar şi să o feliciți în acelaşi timp – direct pe arcadia, pentru că articolul îi aparține; dintr-o regretabilă eroare şi inexplicabilă scăpare am omis într-o primă fază să menționez acest lucru, motiv pentru care revin acum, dimpreună cu scuzele de rigoare, către amîndouă;
Hmmmm… Dario, eu tot mai cred că iertarea nu este un sentiment natural. 😀
Să mă explic:
Atunci când cineva ne calcă pe bătături, natural ne vine să-l călcăm şi noi, pe-o bătătură cât de mică.
Dacă iertarea ar fi un sentiment natural, n-ar mai exista răzbunări, n-ar mai exista crime, n-ar mai exista divorţuri.
Până la urmă, deteriorarea relaţiilor interumane se datorează neputinţei de a ierta.
Noa, aşa am văzut eu lucrurile când am scris. 🙂
Hmmmmm… (e cu un “m” în plus faţă de tine, semn că se complică chestiunea cu iertarea) 🙂 Arcadia, înţeleg f. bine ce zici, am înţeles de prima dată de fapt, dar… Crime, divorţuri etc. cred că o să existe întotdeauna, mai degrabă din alte cauze decât lipsa iertării. Iertarea e doar o finalitate care nu cred că le-ar împiedica, nici dacă de mâine am fi toţi capabili să iertăm orice. Dar dacă ne gândim că iertarea face în multe situaţii mai mult bine celui care iartă decât celui iertat, poate că ar deveni un sentiment mai natural, chiar dacă am ierta din raţiuni egoiste 😀
Încă o dată felicitări pentru abordarea subiectului, nu ştiam că s-au făcut şi studii în acest sens. Poate dacă ar şti mai mulţi că le face bine la sănătate să ierte, ar ierta mai uşor 😉
nu pot sa-mi iert ca n-am vazut discutia asta mai devreme :))
eu ii dau dreptate arcadiei , in ce priveste ideea ca sentimentul de razbunare si ura, ranchiuna, resentimentele , sentimentul de vinovatie , viciile ascunse de ochii celorlalti , sunt nunumai o sursa de boala dar si impiedica orice incercare a corpului de vindecare si restaurare.
si ii dau dreptate Dariei , pentru ca la comportamentele umane deviate contribuie mult mai multi factori , dupa parerea mea unul de frunte este boala emotionala ,, faptul ca individul dezvolta inca din copilarie comportamente obsesiv-compulsive si adictii , iar cand paseste in viata biologic adult este deja plin de atitudini deviate.
@alm: un răspuns de inspirație pur rabinică, în care toată lumea are dreptate (ceea ce e adevărat în cele din urmă, cîtă vreme nimeni nu deține adevărul absolut)
Uite, asta numesc eu polemică constructivă. 🙂
Daria mă iubeşte şi mă acceptă cu tot cu convingerile mele diferite de-ale ei, deci eu ce fac acum? O iubesc la fel, pentru că accepatrea ei mi-a trezit în mod natural sentimente pozitive.
Următorul pas este s-o iubesc şi pe alm, pentru că a procedat cum zicea domnu’ doctor, ca un rabin autentic, împăcând o capră şi-o varză.
Iar pe doctor îl iubim oricum, pentru că ne primeşte la psihoterapie în cabinet da domnia sa.
Corolar: imunitatea noastră sporeşte! 😀
@arcadia: nici eu nu puteam să o zic mai bine 🙂
Uite de-aia vă iubesc (şi) eu pe voi, că îmi arătaţi o altă perspectivă asupra lucrurilor şi o faceţi cu atâta eleganţă şi diplomaţie! 🙂
@Daria B.: sau ce ne-am face unii fără alții, cu alte cuvinte … 🙂
Pingback: învingi sau eşti învins | tot ce (nu) ai vrut să știi …