un vis, azi-noapte 8


Un simplu vis (foto: google images)

Se făcea că eram internat într-un spital – nu ştiu nici de ce şi nici cum ajunsesem acolo. Dar m-am trezit brusc ca dintr-un somn, înconjurat de personal medical care alerga fără noimă încolo şi-ncoace. Tocmai primisem diagnosticul – neaşteptat – de cancer, iar oamenii se agitau ca să mă ajute cumva.

A venit apoi o doamnă doctor – singura care părea că are ştiința şi puterea să mă vindece. Iar eu o priveam cu un amestec de speranță şi de teamă … sau de teamă şi de speranță, nu mai ştiu …

Din fericire cam pe aici visul s-a intrerupt, iar eu m-am trezit cu un puternic sentiment de lucru trăit aievea (şi de care nu am scăpat chiar atît de uşor, credeți-mă!).

Revenit – cu ceva efort, dar în deplină siguranță – în lumea reală, m-am gîndit că vorbesc de multe ori aici despre lucruri pe care nu am cum să le cunosc. Iar de destule ori  – îmi dau seama – mă trezesc că sînt sfătos sau moralist fără nici o noimă.

Fără nici o noimă zic, atîta timp cît printre noi sînt oameni precum alm, care o pot face mult mai în cunoştință de cauză decît mine. Oameni care au trecut pe acolo, dar care nu s-au putut scutura pur şi simplu – precum am făcut-o eu – dintr-un vis urît pentru a-şi continua viața.

Astă-noapte am avut cancer. Din fericire doar în vis.

 


Leave a comment

Your email address will not be published.

8 thoughts on “un vis, azi-noapte