chinezării ştiințifico-fantastice 2


China de ieri (foto: www.infotravelromania.ro)

Pentru toți cei care s-au obişnuit să vadă China ca pe o țară înapoiată locuită de un popor (semi)analfabet şi înfometat (singurele rezultate “palpabile” ale nu de mult încheiatei revoluții culturale marca Mao).

Ca şi pentru toți cei care au rămas cu impresia că inscripția “Made in China” nu poate trece dincolo de jucării de plastic strident colorate, rechizite şcolare şi haine unisex livrate în baloți (cu alte cuvinte, ieftin şi fără prea mari pretenții de calitate).

Dar şi pentru toți cei care îşi închipuie că progresul – fie el tehnic, ştiințific sau cultural – nu poate veni decît cu escală prin Vest (carevasăzică dinspre țările occidentale, cu punct de plecare curtea Unchiului Sam).

Ei bine, pentru toți cei enumerați mai sus, ca şi pentru tot restul, am veşti: chinezii nu numai că nu mai sînt ce-au fost, dar sînt încă şi mai mult.

Şi nu mă refer aici la hîrtie, busolă, praf de puşcă sau tipar, care au intrat deja în legendă. Şi nici măcar la bomba atomică, racheta spațială sau la sistemul propriu de navigație prin satelit (un GPS cu parfum oriental), care dau deja fiori celor mai de la Soare-Apune.

O să mă opresc în schimb la ceva mai aproape de spiritul acestui blog, ceva legat de domeniul medical. Şi, iarăşi, nu e vorba despre acupunctură, plante medicinale sau qigong*.

China de mîine (foto: www.across.ro)

Ci la un tratament ultramodern pentru cancer, la care – cel puțin pentru moment – chinezii sînt cei mai avansați. Un tratament eficient, precis şi cu foarte puține efecte adverse.

Un tratament care este disponibil şi în România, motiv pentru care i-am promis Dariei B. că voi încerca să îi fac o prezentare ceva mai amănunțită. Iar o promisiune – nu-i aşa? – trebuie respectată.

În articolul de mîine.

*qigong (气功) – filozofie şi practică originară din China ce propune abordarea coordonată a respirației cu activitatea fizică şi conştientizarea sănătății corporale, mentale şi spirituale, pentru dezvoltarea potențialului uman.

 


Leave a comment

Your email address will not be published.

2 thoughts on “chinezării ştiințifico-fantastice