surprize, surprize … 3


N-am spus-o eu … (foto: www.cjournal.info)

Sau, mai exact, surprise, surprise (şi citit “săpraiz, săpraiz …”).

Încep să mă întreb din ce în ce mai serios dacă americanii se pricep la altceva în afară de intrigi şi de războaie.

Să mă explic: după repetatele palme primite peste Golful Mexic de la cubanezi – care le arată de zeci de ani că se poate trăi mai mult şi mai bine (citeşte mai sănătos şi mai fericit) cu muuuuuuuuuuuult mai puțini bani – iată că mai primesc acum o scatoalcă transatlantică de la cine alții decît de la … învinşii lor din ultima răzbeliune mondială. De la nemți, carevasăzică.

Care nemți, după ce că au neobrăzarea de a trăi mai mult şi de a fi mai fericiți decît supuşii Unchiului Sam (ce să-i faci, cifrele sînt necruțătoare), o fac parcă şi în ciuda acestora, folosind metode pe care mintea yankee, în simplitatea ei, nu le poate cuprinde. Metode în care se încadrează, bunăoară, şi recenta decizie a unui venerabil for medical german – Asociația Medicală Germană – de a recomanda medicilor să le prescrie pacienților lor mai mult … placebo. Adică, mai pe româneşte, apă chioară (sau zahăr chior, ca să fim corecți pînă la capăt).

Iar ca să adauge injurie la insultă – cum le place americanilor să spună – medicii germani sînt sfătuiți să nu le dezvăluie pacienților lor faptul că le prescriu medicamente false. Ci că, mai degrabă, le recomandă un remediu “unic”.

Au înnebunit nemții? Cel mai probabil că nu.

O să vedem şi de ce.

(ştirea a făcut deja senzație şi poate fi regăsită probabil pe la toate agențiile mari de presă; eu unul am dat de ea pe CNN Health)

 

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 thoughts on “surprize, surprize …