cancer de plămîni – cît de repede? 3


Aşa tată, aşa fiu (foto: www.who.int)

Din ciclul “cititorii întreabă, CNN răspunde”:

Astăzi e rîndul lui Tom (să zicem, Doe) care, deşi are o idilă cu țigara încă din adolescență, nu a reuşit deocamdată să-şi reprime bizara îndeletnicire de a-şi îneca alveolele pulmonare în fum.

Tom al nostru (se) are însă acum, dintr-o dată, o problemă. Cineva i-a spus (sau poate a citit în ziar sau a văzut la televizor) că fumatul poate ucide. Iar el îndreaptă sfios către CNN o întrebare: în cît timp poate face cineva ca el cancer?

Dacă ar fi întrebat la Radio Erevan probabil că ar fi primit un răspuns de genul “cam în cît timp vi-l doriți?” sau “depinde de modelul ales”. Dar cum americanii nu prea ştiu de glumă, i-au răspuns scurt şi la obiect, punctînd cîteva lucruri clare ca lumina zilei.

În primul rînd – i-a spus expertul – te sfătuiesc să renunți. Iar cu cît o faci mai repede, cu atît mai bine.

Nu există țigară sigură, după cum nu există nivel minim de fum, unul care să nu ne facă adică nici un rău.

Riscul de cancer de plămîni creşte cu numărul de țigări fumate pe zi şi cu anii dedicați acestei fascinante ocupații exclusiv umane.

Riscul de cancer pulmonar prin fumat începe să crească semnificativ începînd de pe la 40 de ani, iar pe la 70 atinge un maxim.

În afară de cancerul de plămîni, sportul cu țigara mai predispune la o varietate – nu mai puțin de 14 dovedite pînă acum – de alte forme de cancer (dintre care amintim pe cele de cap şi gît, esofag, stomac, rinichi, pancreas, vezică urinară, col uterin, precum şi anumite tipuri de leucemie). Ca să nu mai vorbim de o serie întreagă de alte boli cu localizări şi manifestări dintre cele mai variate (mult prea multe ca să le înşirăm aici şi acum).

Aşadar, Tom a întrebat, iar noi ne-am primit răspunsul.

Acum să vedem ce putem face cu el.

(detalii şi cifre în articolul-sursă de pe CNN Health)


Leave a Reply to Daria B. Cancel reply

Your email address will not be published.

3 thoughts on “cancer de plămîni – cît de repede?