frunză verde de mobil 9


Alo-alo! (sursa: www.abcoder.com)

Probabil una dintre cele mai perverse invenții omeneşti, telefonul mobil.

Unul dintre acele lucruri menite a ne oferi o viață mai uşoară, dar care a ajuns să ne-o facă de-a dreptul imposibilă.

În doar cîțiva ani am ajuns, nu ştiu cum, să nu mai putem trăi fără telefonul mobil. Aproape pe nesimțite ne-am transformat în simple prelungiri ale acestuia. Mereu la dispoziția lui, oricînd ar suna, la orice oră din zi şi din noapte.

Tot mai receptivi la problemele transmise de acesta, tot mai absenți pentru noi şi ale noastre.

Imediat ce sîntem în stare să articulăm cîteva cuvinte ne trebuie mobil. Fie că ne-am născut între betoanele metropolei, fie că am văzut lumina zilei pe coclaurii nimănui.

De curînd am aflat şi că nu e bine să exagerăm cu mobilul, în special pe motiv de risc crescut de cancer (cerebral). Dar – cam la fel ca şi în cazul țigărilor – cîinii latră, nu-i aşa, iar caravana trece.

Tra-la-la-la-la-la-la!


Leave a comment

Your email address will not be published.

9 thoughts on “frunză verde de mobil

  • Daria B.

    … nelipsit, dar inutil! ca să continui inspiratul tău titlu. Abordam şi eu puţin subiectul aici: http://puideblog.wordpress.com/2010/12/13/am-minute-da’-n-am-timp/

    Şi eu care, chiar dacă nu cred că exagerez cu vorbitul la telefon, îl folosesc pe post de alarmă, poate ar trebui să-mi cumpăr un ceas deşteptător, unul cu un ţârâit mai suportabil 🙂

    Ăsta e ultimul browser de net pe care-l ştiu şi pe care l-am descărcat ca să se deschidă site-ul tău complet, să vedem cât funcţionează şi ăsta, tra-la-la-la…

    • doctorul Post author

      @Daria B.: perseverenta ta mă induioseaza :-); nu știu ce are de numai la tine nu se poarta cuviincios, e ceva care chiar mă depășește! Ti-am citit articolul, e bine ca sintem mai mulți, la un moment dat dam semnalul si aruncam toți telefoanele mobile într-un loc știut numai de noi; apoi mai vedem 🙂

      • Daria B.

        nu, nu, nu, trebuie să fie într-un loc neştiut, ca să nu mai putem reveni la ele, eventual de pe un pod, cu ochii închişi 🙂

        stai liniştit, cred că e doar conexiunea mea la Internet de vină, din moment ce numai mie mi se întâmplă, oricum de citit pot citi, cu lăsatul comentariilor e mai complicat, dar deocamdată văd că merge, iar când n-o să mai meargă, o să învăţ să şi tac…

  • daniel

    Salut si bine te-ai intors de la claca

    Sa ne amintim de David Servan Schreiber, a carui ultima carte “Ne putem lua ramas bun de mai multe ori” am citit-o doar la cateva zile dupa moartea lui, in iulie.

    E o marturie intensa, necesara, senina, chiar si optimista. Datatoare de speranta, in ciuda celor intamplate.

    Numai bine si pe data viitoare