Nu de alta, dar cauzează.
Și nu doar la imagine. Sau la permisul auto. Sau la buzunar.
Un studiu recent publicat într-o mai mult decît respectabilă revistă medicală americană avertizează asupra riscului pe care consumul de alcool îl poate avea în declanșarea unui cancer de sîn.
Dar asta nu e chiar o noutate și, din cîte mai știm și noi, nu se aplică doar cancerului de sîn. Doar că ce știam noi se referea la consumul exagerat de alcool.
Pe cînd studiul de mai sus a căutat să afle ce se întîmplă cu femeile care consumă alcool în cantități moderate. În care moderat înseamnă un pahar de vin (sau o halbă de bere sau o tărie mică) zilnic.
Lucrurile par destul de dramatice la prima vedere, mai ales că nu cu mult timp în urmă le ziceam doamnelor că un pahar de vin roșu face bine atît la ten cît și la longevitate. Dar la o privire mai lentă descoperim că doamnele nu au motive să intre în panică, deoarece efectele despre care vorbirăm nu apar decît după o perioadă destul de mare de timp (zeci de ani).
Încă și mai reconfortant, doamna doctor care a condus studiul le dă femeilor din lumea-ntreagă și un reper simplu pentru a se putea menține de partea sigură a problemei. Astfel, același pahar de vin dar băut tot în a doua zi nu mai prezintă nici un risc.
Așadar socoteala devine simplă, ca la împletit.
Adică unu’ pe față, unu’ pe dos.
(poveste croșetată pe marginea unei știri de pe CNN online)