Am cocoaşa mea …

Un cocoşat bîntuie noaptea printr-un cimitir. Cineva îl întreabă din întuneric:

– Ce ai în spate?

– O cocoaşă.

– Dă-mi-o mie!

Şi odată îi ia nevăzutul omului nostru ghebul din spate şi dus e. Acesta, bucuros nevoie mare, povesteşte a doua zi păţania oricui cu chef să-l asculte. Un şchiop îl întreabă:

–  Da’ oare beteşugului meu i-o da de cap?

– Adicătelea de ce nu? i-o întoarce, optimist, primul. Mergi la noapte în cimitir – ce ai de pierdut?

Încurajat, şchiopul se prezintă noaptea următoare la întîlnire.

– Tu ce ai? îl întreabă umbra.

– Îmi lipseşte un picior, răspunde el, plin de speranţă.

– Tot ce am e o cocoaşă. Ia-o de-aici, e a ta! zice năluca şi dispare.

* * *

Nu e defel nemaiauzit să te tratezi pentru o tuse şi să te alegi cu un junghi. A ajuns să fie specialitatea medicinii noastre moderne. Şi cum altfel să fie, draga de ea, cînd pentru a-şi îndeplini nobila misiune a ajuns să se bazeze aproape exclusiv pe medicamente de sinteză. Pe chimicale, carevasăzică. Care, ca orice chimicală care se respectă, au mai toate o meteahnă eufemistic numită “efecte secundare”.

Te cauţi de cap şi te apucă stomacul, te oblojeşti de ficat şi te lasă rinichii. După care o iei de la capăt. Farmacologia are ceva pe raft pentru (aproape) orice problemă de sănătate imaginabilă. Doar că fiecare soluţie are – şi nu mă refer aici la bani – preţul ei.

Tocmai s-a anunţat, într-o publicaţie medicală – JAMA Internal Medicine – de cel mai înalt nivel, că un tip de medicament (blocant de canale de calciu) folosit în tratamentul hipertensiunii este asociat, în caz de folosire îndelungată (cel puţin zece ani), cu cancerul de sîn. Un “efect secundar”, trebuie să o recunoaştem, nu chiar de colea. Nici cifra cu care creşte acest risc – 2,5 ori – nu e chiar de lăsat.

E adevărat, spun autorii, că fiind vorba despre un studiu observaţional, nu se poate vorbi cu certitudine despre o legătură de cauzalitate, iar medicamentul poate fi prin urmare folosit în continuare. Cu alte cuvinte, rămîne cum am stabilit.

Sîntem şchiopi? Nu-i nimic! Important e să ne tratăm cumva, chiar dacă nu e sigur că ne vindecăm. Şi trebuie să ne ţinem neabătut de acest “tratament”, chiar dacă ştim că în timp ne va creşte o cocoaşă.

Doar e cocoaşa noastră.

(ştire preluată de pe Xinhua; articolul original, în engleză, poate fi accesat aici)