Ahile, semizeul

Nu e chiar acelaşi lucru cu a alege între Scila şi Caribda. Dar nici floare la ureche …

Ahile a fost un semizeu, rodul dragostei dintre un muritor şi o nemuritoare. Din preaiubire maica lui, zeiţa Thetis, a încercat să-l acopere şi pe el cu darul nemuririi. Şi aproape că a reuşit, mai puţin celebrul călcîi.

Ulise a avut, prin comparaţie, origini mult mai modeste. Stirpe nobilă, desigur. Vlăstar al unei familii regale, e adevărat. Cu o posibilă ascendenţă olimpiană, se pare. Dar tot muritor, la urma urmelor.

Ahile a cochetat cu celebritatea, fiind dispus să-şi dea viaţa la schimb pentru o clipă de glorie. A ales să ia parte la războiul troian, deşi un oracol îi prezisese că acolo îşi va găsi moartea.

Ulise a încercat prin toate mijloacele să evite aventura troiană. A mimat chiar şi nebunia pentru a fi lăsat în pace de către belicoşii lui tovarăşi. Demascat, a fost nevoit să se alăture unui război care nu era (şi) al lui.

Ahile a strălucit cu vitejie pe toată durata participării la lupte. A fost pentru camarazii săi simbolul eroismului, flacăra speranţei întru victorie. Fără el războiul Troiei nu ar fi fost posibil.

Ulise a fost forţa ascunsă, omul din umbră. Cel care venea cu soluţii la probleme, care găsea rezolvări în situaţii dificile, care făcea lucrurile să meargă. Fără el războiul Troiei nu ar fi fost cîştigat.

Ahile este o vedetă în cel mai adevărat sens al cuvîntului. Un fel de Bruce Willis avant la lettre, minus echipa de la Hollywood care să-l ţină în viaţă împotriva oricărui bun simţ.

Ulise e prototipul anti-vedetei. Un Colombo ponosit aterizat într-o lume plină de orgolii şi nevoit să dezlege cîte o şaradă între două panseuri apropo de binefacerile vieţii de familie.

Ahile şi-a văzut, ca să zic aşa, visul cu ochii. A murit la Troia, în plină tinereţe şi acoperit de o nemăsurată glorie. Atît de mare (gloria), încît însuşi Brad Pitt a binevoit să-l impersoneze.

Ulise, muritorul

Ulise a rămas în viaţă, precum şi-a dorit. Şi deşi le-a cîştigat aheilor războiul, a ieşit din scenă pe uşa din spate, fiind nevoit să mai pribegească încă zece ani pe drumul către Penelopa lui.

Zece ani i-au mai trebuit ca să-şi clădească propria faimă. Şi ca să-l convingă pe Homer să-i dedice o carte în întregime a lui. Între timp, Ahile cel viteaz şi celebru a rămas doar un capitol într-o altă carte a bătrînului rapsod. Şi el şi Ulise sînt vestiţi. Ahile pentru vitejie. Ulise pentru înţelepciune, tenacitate, cumpătare, fidelitate.

Ahile a jucat totul pe o singură carte. Mai precaut, Ulise a folosit tot pachetul avut la îndemînă. Amîndoi au obţinut ce au dorit. Amîndoi s-au descurcat, prin urmare, bine.

Noi putem, fără să greşim, să-l alegem pe oricare dintre ei drept model.