E vineri şi e vară, prieteni.
Chiar acum cei mai norocoşi dintre noi aleargă spre mare ca să mai prindă un loc pe plajă, eventual cu o cola rece în față. Fără să fie conştienți de întregul potențial pe care îl “ascunde” atît de – aparent – inofensiva sticlă.
Estimp, noi cei rămaşi acasă, de ciudă sau poate doar din lipsă de ocupație, ce să facem? Păi hai să turnăm puțin gaz peste foc. Sau, mai exact, mentos peste cola, că diferență prea mare se pare că nu este.
Poate că ați auzit diverse relatări despre ce se întîmplă dacă se introduc pastile de mentos într-o sticlă de cola. Reacții neaşteptate, presiuni necontrolate care nu pot prevesti nimic bun pentru sănătatea celor care le consumă. Pentru că ambele “produse”, cola şi mentos, sînt considerate alimente şi se vînd deci la liber, ba chiar beneficiază de o promovare cel puțin disproporționată în raport cu “beneficiile” pe care le pot eventual revendica.
Nişte beneficii se pare că ar exista totuşi, însă nu ca alternativă de nutriție sănătoasă, ci eventual ca o soluție la problemele energetice ale omenirii. Ne-o demonstrează nişte băieți simpatici şi inventivi care au reuşit să propulseze un vehicul uşor folosind drept combustibil doar cola şi mentos.
Aşadar, în cazul în care vă depăşiți bugetul de mare şi nu mai aveți bani de combustibil ca să vă întoarceți acasă, puteți încerca aceasta variantă.
Nu ştiu cît de departe veți ajunge în acest mod. Ce pot să vă spun însă cu siguranță este că veți marca un punct mare la capitolul sănătate.
S-auzim de bine!