Venus din Willendorf (www.wikipedia.org)

Cu mult timp înainte de a renaşte – tînără, frumoasă şi suplă – din valurile mării pe plajele insulei Cipru, Venus-Afrodita era o doamnă planturoasă, cu şolduri late şi sîni doldora de lapte.

Cum altfel într-o lume în care o femeie nu numai că trebuia să aducă pe lume cît mai mulți copii (cu speranța că măcar o parte vor supraviețui), dar era chiar nevoită să-i apere cu mîinile goale de (nenumăratele) pericole. În mediul dur al începutului de lume idealul de frumusețe era dictat de realități concrete, iar nu de plăsmuiri abstracte izvorîte din minți exaltate de artist.

De curînd o amică îmi spunea cu tristețe că fiica ei a fost diagnosticată cu diabet. Şi că deci nu va mai putea, printre altele, să mănînce dulciuri şi fast-food sau să bea o cola cu copiii de vîrsta ei. Poate că măcar asta o va feri de celulită, a continuat amica, încercînd să găsească totuşi şi o parte bună în această întîmplare. Pentru că nici nu ştii, a continuat ea răspunzînd mirării mele vădite, cîte fete de 17-18 ani au celulită. Eu nici nu am ştiut ce e aia pînă după 30 de ani, a încheiat mărturisirea, nu ştiu ce se întîmplă astăzi cu copiii ăştia. Şi a conchis sec: Probabil că e de la mîncare!

Noua Venus (www.randomfatkids.com)

Îmi amintesc cum, copil fiind, nu ratam nimic: acadele, vată de zahăr, cico, bomboane şi ciocolată cît cuprinde. La fel făceau şi tovarăşii mei de joacă, despre care nu pot însă să spun că aveau probleme de greutate sau de celulită. Pentru că în rest mîncam lucruri mult mai sănătoase decît copiii de astăzi.

Copiii de azi trăiesc într-o altă realitate, în care idealul de frumusețe este recreat cu largul concurs al marilor corporații alimentare. Un ideal de care artiştii cetății vor trebui să țină cont pe viitor.

Venus se întoarce. Doar că de data asta cu celulită.