Noi oamenii sîntem diferiți. Cu toții însă sîntem dăruiți cu cîte ceva. Unii mai puțin, alții mai mult.
Anca Parghel a fost unul dintre cei dăruiți din belşug. În primul rînd şi înainte de toate cu o voce rară. O voce de care s-a bucurat şi cu care ne-a bucurat pe toți.
Am ascultat-o cîntînd de mai multe ori de-a lungul anilor. Cînd urca pe scenă Anca se transfigura. Iar cînd începea să cînte, o făcea din toată ființa.
Anca Parghel (www.wikipedia.org)
La un moment dat am aflat că e foarte bolnavă. Fusese diagnosticată cu un cancer de ovar, descoperit – aşa cum se întîmplă de cele mai multe ori în cazul acestui tip de cancer – într-o fază destul de avansată. Asta după ce trecuse cu bine de un cancer de sîn.
Cum e posibil? a venit involuntar prima întrebare. Cum se poate ca un om atît de plin de viață, atît de dăruit şi de dăruitor în acelaşi timp, să fie lovit de o asemenea boală?
Ei bine, răspunsul avea să mi-l dea, postum, chiar Anca. Începusem să lucrez la acest blog, adunam material şi am dat o căutare pe google. Unul dintre link-uri suna cam aşa: “Anca Parghel vorbeşte despre cancer”. L-am accesat mai mult din curiozitate, pentru că nu era chiar ce căutam eu în acel moment.
Am avut o mare surpriză. Clicul mi-a deschis o înregistrare a unei televiziuni mai puțin cunoscute, în care am văzut o Anca Parghel mai plină de energie decît toți ceilalți tineri din platou la un loc. Care tineri o ascultau cu ochii mari de mirare cum le spune că vede boala ei ca pe un dar pe care trebuie mai întîi să-l accepte şi mai apoi să încerce să înțeleagă de ce i-a fost hărăzit.
Astăzi, de ziua ei, Anca Parghel continuă să ne vorbească din lumea de dincolo.
Printre altele, despre cancer ca un dar.
In fata unei asemenea viziuni despre viata ma simt vinovata ca traiesc. Ori poate ca traiesc tocmai ca sa ajung sa inteleg la fel…nu stiu…
@arcadia: nu ştiu dacă Anca s-ar bucura de ce spui (prima parte); probabil că partea a doua e mai aproape de ceea ce a vrut ea să ne transmită; noi, cei care nu sîntem (încă) bolnavi, avem luxul şi timpul de a ajunge acolo unde ea a ajuns cumva împinsă de boală; oricum, o mare lecție din partea ei; cele bune.
Încă nu pot privi cu seninătatea ei boala asta. Și nici nu-mi doresc să ajung s-o fac vreodată.
Dar lecția am învățat-o, cred.
@silavaracald: incredibilă, nu-i aşa? iar asta se întîmpla cu doar cîteva luni înainte de a muri, cînd ştia probabil ce avea să urmeze; aşa se aleg oamenii deosebiți; cele bune.
Poate ca ar trebui pusa in aceeasi categorie cu Steve Jobs, chiar daca in cazul ei finalul a fost nefericit.
@virtualkid: nu ştiu dacă cele două cazuri pot fi alăturate altfel decît prin determinare şi dorința de a trăi (ceea ce nu e deloc puțin, e adevărat); Jobs a avut la îndemînă resurse (aproape) nelimitate pentru a se trata, fiind supus, printre altele, unui transplant hepatic (pe lîngă accesul la mai ştiu eu ce proceduri şi medicamente de ultimă oră); altfel, jos pălăria pentru amîndoi; cele bune.
Da, poate ca ar mai fi avut zile, cum se zice, daca ar fi avut alte posibilitati. Imi amintesc ca se facea la TV un fel de subscriptie pentru ajutarea ei. Trist.
off topic
Te-am pus in blogroll. 🙂
@silavaracald: se pare că a încercat cu ceva terapii alternative, mulți au criticat-o pentru asta, însă eu cred că fiecare avem dreptul să alegem, dacă ne asumăm alegerea făcută; un om deosebit, în orice caz;
off topic: îți mulțumesc mult; îmi dai energie să merg mai departe, înseamnă că ce fac aici e de folos; cele bune.
Pingback: iată o bună întrebare | tot ce (nu) ai vrut să ştii …
Pingback: aşteptîndu-l pe Moş Nicolae | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Pingback: cancerul, prietenul meu | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: aşteptîndu-l pe Moş Nicolae | tot ce (nu) ai vrut să știi …