Sadako Sasaki - Cocori de hîrtie (www.wikipedia.org)

Hiroshima.

Pînă în ziua de 6 august 1945 era doar un nume de oraş japonez. Începînd cu acea zi nefastă a istoriei a devenit un simbol.

Primul oraş care a cunoscut direct nenorocirea unui bombardament atomic, Hiroshima a renăscut (la propriu) din propria cenuşă. La 65 de ani de la tragedie, Hiroshima este iarăşi un oraş normal, ca atîtea altele din Japonia sau din restul lumii. Cu o singură, dar uriaşă deosebire: în nici un alt oraş al acestei lumi (excepție făcînd poate doar Nagasaki) nu vom găsi oameni mai iubitori de pace şi mai dedicați idealului (încă mult prea îndepărtat din păcate) de a scoate bombele nucleare în afara legii.

Iar aceşti oameni sînt fără doar şi poate cei mai îndreptățiți să o facă, deoarece au trăit pe pielea (iarăşi, în cel mai adevărat sens al cuvîntului) lor ororile pe care sînt capabile acestea să le producă. Pentru că în acea dimineață senină de august ei au văzut ce înseamnă iadul pe pămînt. O singură bombă a fost suficientă pentru a ucide 70.000 de oameni prin efect imediat. Precum şi alte 90.000 (posibil chiar peste 150.000) pînă la sfîrşitul anului 1945 ca urmare a efectelor pe termen scurt şi mediu: arsuri, boli cauzate de radiație sau lipsa unor îngrijiri adecvate. Efectele pe termen lung au dus în 1950 cifra deceselor la 200.000, multe dintre ele cauzate de cancer (tumori solide sau leucemii).

Omenirea a învățat extrem de multe în urma acestui eveniment, în special în domeniul medical. Una dintre consecințe este introducerea radiațiilor rezultate în urma unui bombardament atomic printre factorii de risc pentru leucemie.

Nu ne rămîne decît să sperăm că acestea nu vor mai apărea pe fişa medicală a niciunui bolnav.