şi nici măcar nu îngraşă 5


După ce am pseudo-sărbătorit ziua de naştere a lui papa McDonalds şi ne-am întristat de-a binelea la auzul veştii că pastilele nu ne ajută să slăbim, să revenim la lucrurile simple.

“Un măr pe zi ține doctorul departe” zice o vorbă din bătrîni. Dar şi riscul de boli cardio-vasculare, potrivit unui studiu recent. Printre altele, prin reducerea nivelului de colesterol, dar şi a unor markeri* de inflamație.

Nu e deloc rău, iar noi împuşcăm (cel puțin) doi iepuri deodată. Al doilea fiind cel cu cancerul, care e favorizat – după cum am stabilit deja – de un proces inflamatoriu cronic.

Mărul cel viteaz (www.icancheezburger.com)

Însă vestea cu adevărat bună am păstrat-o pentru la sfîrşit.

Se pare că cei care au participat la studiu au pierdut şi ceva din greutate în urma consumului zilnic de mere.

Iată aşadar că prin eforturile asidue ale cercetătorilor (americani de data asta, dar parcă mai contează?) ne putem în sfîrşit bucura fără limită de ceva care nu e nici imoral şi nici ilegal.

Şi care, în plus, nici nu îngraşă.

* marker – compus din organism care, în doze diferite de cele considerate normale, semnalează prezența unei boli sau a unei dereglări care poate conduce la o boală.

(povestea mărului cel viteaz din studiul cel ştiințific v-a fost (re)citită de pe Pravda online)


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 thoughts on “şi nici măcar nu îngraşă