Semafor (Miranda)

De cînd e lumea spiritele luminate au prețuit cumpătarea, fie ea în fapte, în vorbe sau doar în gînduri. Şi asta pe bună dreptate deoarece, ca orice virtute umană, cumpătarea e un lucru rar. Dar hai să vedem împreună cum devine cazul.

Caz 1:  E de multă vreme un secret public faptul că mîncarea de tip “fast-food” e de fapt “junk-food” (adică, mai pe româneşte, gunoi). Însă parcă în ciuda acestui lucru consumul continuă să crească neabătut, în special în Statele Unite (normal, pentru că aici a şi fost inventată). Ei bine, la un moment dat, unul dintre lanțurile producătoare de gunoaie alimentare a anunțat cu surle şi trîmbițe cel mai mare hamburger de pe piață. Imediat media a sărit la gîtul preşedintelui respectivei companii, acuzîndu-l că în acest fel încurajează alimentația nesănătoasă. “Ce aveți cu mine?” – s-a apărat respectivul – şi a scos imediat cifrele de vînzări, care arătau o creştere de 25% a încasărilor de la lansarea infamului produs. Păi zău aşa, lăsați omul în pace, că doar el nu face altceva decît să le dea semenilor săi ceea ce aceştia îşi doresc.

Caz 2: Tot în Statele Unite – ce vreți, țara tuturor posibilităților – există în unele restaurante un sistem numit “refill” care se aplică băuturilor răcoritoare. Adicătelea plăteşti o băutură iar apoi ți se reumple paharul gratuit. Există două tipuri de pahare, mic şi mare. Să vă mai spun că toată lumea alege paharul cel mare?

Despre limită (www.obviousmag.org)

Caz 3: Pe care am avut ocazia să-l experimentez pe pielea mea. Sau poate că ar trebui să spun “pe burta mea”. Poate ați auzit de restaurantele de carne, în care plăteşti o taxă unică la intrare iar o dată înăuntru ai liber să mănînci cîtă carne poți. E adevărat că trebuie plătite băuturile, care nu sînt chiar ieftine, acesta fiind dealtfel şi modul în care aceste stabilimente ies în final pe profit. Pentru că trebuie să consumi ceva lichide ca să faci față fără să vomiți valurilor de carne care te asaltează fără oprire. În sfîrşit, toată lumea fericită. Fiecare mesean are în dreptul lui un cartonaş cu două fețe: roşu şi verde. Cît timp mai vrea să încerce din multele feluri de carne care tot curg trebuie să țină cartonaşul cu partea verde în sus. Cînd se consideră sătul, îl întoarce cu jumătatea roşie deasupra, iar chelnerii încetează să îl mai îmbie cu hălcile aburinde. Eu unul am reuşit să întorc cartonaşul doar într-un tîrziu.

Trei cazuri diferite, acelaşi – predictibil, dealtfel – comportament.

Nimic nou sub soare.