Gogoşi la tigaie (www.wikipedia.org)

Spuneam nu mai departe de ieri că voi reveni la dulcele subiect. Iar o promisiune trebuie ținută, aşa încît iacătă-mă degrabă înapoi, nu cumva să las tema (adică gogoaşa) să se răcească.

Vă spuneam despre o surpriză, însă de data asta una neplăcută. Care este legată de modul de preparare a gogoşilor, mai exact de etapa de prăjire în ulei. Nu vă grăbiți încă să scoateți în afara legii gogoşile de la mama sau de la bunica sau orice alte gogoşi făcute în casă, căci nu despre ele e vorba.

Gogoşile la care mă refer aici şi acum sînt cele pe care le cumpărăm de pe stradă. Prin ochiul acela de geam în spatele căruia se află un cazan plin cu ulei încins unde se perpelesc rînduri-rînduri de gogoşi, cît e ziulica de lungă. Eventual şi ziua următoare, ca să se sature lumea de gogoşi.

Gogoşi la bandă (www.wikipedia.org)

Ei bine, aici apare şi problema noastră. Pentru că folosirea repetată a aceluiaşi ulei – ceea ce nu se întîmplă în cazul procesului artizanal desfăşurat în bucătăria de acasă – are drept rezultat formarea unor compuşi numiți radicali liberi. Aceşti compuşi sînt extrem de instabili, iar o dată ingerați pot perturba extrem de serios activitatea celulelor din corpul nostru. Pînă la punctul în care acestea se pot transforma malign. Iar de aici încolo drumul către cancer e doar o chestiune de şansă şi de timp.

Spun chestiune de şansă pentru că nu e obligatoriu ca o celulă transformată malign să evolueze spre cancer. Un organism sănătos, cu un sistem imun competent, poate de regulă să distrugă aceste celule imediat ce se formează. Adică înainte să devină atît de numeroase încît să se poată numi cancer.

Dar e cineva dispus să-şi forțeze la nesfîrşit norocul?