tot ce (nu) ai vrut să știi …

Precum nici o comunitate omenească nu poate funcționa fără de lege, tot aşa nici corpul omenesc nu poate trăi în afara ei.

Dar dacă am duce mai departe această comparație şi am privi organismul nostru ca pe o comunitate formată din diferite celule, cum ar arăta cancerul? Ca să vă răspund voi trage iar cu ochiul la ce a scris despre asta David.

Carevasăzică, din această perspectivă celulele – grupate în țesuturi care alcătuiesc organe, care la rîndul lor formează un corp (al, nostru să zicem) – ar fi precum oamenii grupați în comunități ce alcătuiesc sate şi oraşe, care la rîndul lor formează o țară. Iar cancerul ar fi precum o bandă înarmată de răufăcători care o cutreieră în lung şi în lat, tăind şi spînzurînd fără nici o lege. Aceşti răufăcători sînt oameni care au trăit pînă de curînd printre noi ca buni vecini, oameni cu care ne-am salutat pe uliță sau pe scara blocului. Dar care, din diverse motive, au decis la un moment dat să nu mai asculte de nimeni şi de nimic.

Iar pentru că au o încărcătură genetică (citeşte set de reguli după care se conduc) anormală, “activitatea” lor scapă mecanismelor de control care reglementează conviețuirea în societate. De exemplu, aceste celule refuză să mai moară (închipuiți-vă o societate în care criminalii ar deveni nemuritori!).

Mai apoi acestea încep să se înmulțească fără măsură, fără a ține cont de semnalele de alarmă trimise de comunitățile (țesuturile) din jur. Ce e încă şi mai rău, ele otrăvesc totul în jur cu substanțe nocive secretate în cantități din ce în ce mai mari, provocînd o inflamație (dezordine) care promovează şi mai mult dezvoltarea canceroasă.

În sfîrşit - şi ca să pună capac – această armată invadatoare se întoarce chiar împotriva corpului din care s-a format şi începe să mărşăluiască în căutare de provizii (oxigen şi substanțe nutritive), jefuind şi pustiind totul în cale într-un haos generalizat (citeşte metastazat).

Parcul Yellowstone (foto: http://www.xinhuanet.com)

În tot acest scenariu apocaliptic există însă şi vreo veste bună? Ei bine, vestea bună e că există o veste bună. Anume că sînt împrejurări care pot face ca cele descrise mai sus să rămînă la stadiul de simplu vis urît. Iar aici îi dau cuvîntul lui David, cu punct şi virgulă:

1) cînd sistemul imunitar se mobilizează împotriva lor;

2) cînd corpul refuză să creeze acea inflamație fără de care ele nu se pot nici dezvolta, nici invada noi teritorii;

3) cînd vasele de sînge refuză să (se) reproducă şi să furnizeze proviziile de care au nevoie pentru a se dezvolta.

Vestea bună deci e că se poate. Cum, o să vedem în continuare.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place