muzica pentru toți


Iosif Sava (foto: www.wikipedia.org)

L-am remarcat în primul rînd pentru eleganța pe care o arăta în folosirea limbii române. Şi mai ales pentru faptul că vorbirea sa era completamente lipsită de supărătoarele “ă” şi “î” cu care cei mai mulți dintre noi ne “împodobim” cele mai simple enunțuri.

Într-o televiziune care se chinuia să fie populară (în sensul de “a poporului”, nu în acela de faimoasă), el strălucea – fără a fi ostentativ – prin aerul său aristocratic. Între nenumăratele deliruri care proslăveau realizările poporului pe calea făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate, discretele lui emisiuni despre muzică (şi nu orice fel de muzică, ci chiar MUZICA) păreau diamante strălucind în noroi.

Îi revine o mare parte din creditul pe care îl acord celor – puțini – care au contribuit la apropierea mea de muzica clasică. Cu doar o masă – vorba unui mai vocal coleg de breaslă tv – într-un mic studiou de televiziune, dar şi cu multă pasiune pentru ceea ce făcea, a reuşit, iată, să influențeze de la distanță destine.

Am avut şansa să-l întîlnesc şi personal, tot în vremuri comuniste. Pe plaja de la Costineşti, unde se preumbla în aşteptarea unui concert de muzică clasică ce urma să aibă loc în acea seară la Teatrul de Vară. Nou înființata Filarmonică din Constanța făcea un turneu de promovare, iar el era Maestru de ceremonii. În ținută lejeră, învîrtindu-se aparent fără țintă, părea desprins dintr-un alt film.

Am simțit o nevoie irezistibilă să-i vorbesc. L-am salutat şi mi-a răspuns cu o extremă politețe. Încurajat, l-am întrebat dacă ne primeşte la concert (eu şi prietena mea ne luaserăm deja bilete) dacă nu avem ținută de seară. A zîmbit într-un fel anume şi ne-a spus să venim îmbrăcați cum dorim, numai să venim. Totul pentru muzică, nici o piedică în calea către ea.

A fost un concert memorabil, găzduit de un om remarcabil.

Îl pomenesc astăzi pentru că se împlinesc un număr de ani de cînd nu mai e printre noi. Îl pomenesc şi pentru că a fost bolnav de cancer de prostată, din cauza căruia a şi murit.

Cum spuneam, un om remarcabil. Iosif Sava pe numele lui.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *