Copacul de ceai (arhivă personală)
Vechii grecii au preamărit ambrozia, nectarul zeilor. Dar pentru că aceasta le era rezervată, noi ceilalți, muritorii de rînd, nu prea am am reuşit să vedem cum arată. Necum să o mai şi gustăm.
Chinezii venerează ceaiul, elixirul nemuritorilor. Care însă, nemaifiind doar privilegiul acestora, poate fi privit, pipăit, adulmecat, degustat, de către oricine.
Am avut şansa în luna martie a acestui an să particip, într-o mică prăvălie din Singapore, la o ceremonie a ceaiului pe stil chinezesc. Timp de vreo o oră un tînăr simpatic ne-a dezvăluit, într-o engleză monosilabică şi repezită, (doar) o mică parte din subtilele secrete ale rafinatei arte de a bea ceaiul.
Am aflat astfel cum se alege, cum se prepară, cum se apreciază, cum se adulmecă şi, suprema încununare, cum se degustă ceaiul. Pînă şi cel mai mic amănunt contează: temperatura apei, materialul vasului, timpul de infuzie, ceştile din care se degustă şi, cel mai important, calitatea ceaiului. A, să nu uit de compania în care se oficiază ceremonia.
Căci, la fel ca şi vinul, ceaiul devine tot mai valoros cu trecerea timpului, iar un fin cunoscător îl apreciază ca atare. Fiind dispus să plătească bani grei pentru un ceai de calitate (mergînd pînă la mii de euro, aşa cum cerea o etichetă prinsă pe un pachet de ceai din unul din magazinele prin care am trecut).
Ceremonia ceaiului (arhivă personală)
Dincolo însă de artă, etichetă sau mode, ceaiul – în special cel verde – are multe efecte benefice pentru sănătatea noastră, mai ales dacă este consumat regulat. Printre altele, poate reduce semnificativ riscul de a ne îmbolnăvi de cancer. Efect dovedit pînă acum pentru mai multe forme de cancer.
Pentru acest lucru, ceaiul – de regulă cel verde – este inclus în orice listă scurtă de alimente care pot preveni cancerul. Iar orice recomandare pentru un mod de hrănire sănătos nu are cum să-l ocolească.
Ceea ce ar trebui să începem şi noi să facem.
“Mai bine să stau trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai” zic chinezii.
Eu n-aş răbda trei zile pentru un ceai, dar am trecut ceaiul verde pe lista de cumpărături de azi. 😀
@arcadia: caută ceai cu frunză întreagă, nu din cel la plic, alea sînt doar resturi de ceai; şi în nici un caz să nu îl faci cu apă de la cuptorul cu microunde.
Am sa fac intocmai, dom’ doctor, saru’mana!
@arcadia: să bei o ceaşcă şi pentru mine, cele bune.
Am baut un ceai mirobolant, doctore, pentru matale. Facut din frunze intregi, cu apa infierbantata pe foc, la 92 de grade Celsius, turnata peste frunzele din ceasca, amestecand totul cu un bat de bambus.
Sper ca te simti mult mai relaxat si mai revigorat! :))
@arcadia: îți mulțumesc, o să dorm ca un prunc; data viitoare îți mai spun niște secrete de la amicul chinez din fotografie; cele bune.
pe mine, ceaiul verde ma cam agita… cum sa fac oare sa-l beau fara sa intru in priza?
@zana eficientei: bună seara, dragă zînă; în primul rînd caută un ceai verde de calitate (în nici un caz la plic); e bine să fie frunza întreagă (se cheamă “gunpowder” pentru că frunzele sînt rulate ca nişte alice); apoi, fă infuzia nu mai mult de 25-30 de secunde – ceaiul va fi slab, însă îi vei simți aroma; trebuie să foloseşti o cantitate mai mare de ceai (o linguriță întreagă) din care obții însă mai multe ceainice; la fiecare trecere ceaiul va avea o altă aromă şi îşi va schimba gustul; să nu ții frunzele în apă mai mult pentru că ceaiul devine tare şi amar; sînt doar cîteva din trucurile de la băiatul din poză; să mă ții la curent, cele bune şi la cît mai multe vrăji spornice (p.s. – fără zahăr, fără miere!)
Pingback: monstrul dinăuntru | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
să înţeleg că la 92 grade trebuie să fie apa? şi eu care ştiam că chiar ceva mai rece de atât, la 70-80 grade?! şi cu băţul de bambus ce e? e mai indicat decât ceva metalic?
@Daria B.: 92 de grade pentru ceaiul negru; 70-80 pentru cel verde; bambusul e mai indicat decît metalul; tot aşa precum un vas de lut în care ai făcut ceai negru nu mai e bun pentru ceai verde; nu însă şi un vas de porțelan (caolin), care poate fi folosit pentru prepararea ambelor; şi mai sînt multe finețuri, poate vom avea timp să vorbim o dată despre asta.
Pingback: verde sau roşu? | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...