Isus la Cana (foto: www.wikipedia.org)

şam-di-ri-di-ridi/diri-diri-da …

O ştie tot românul că e bun, nu trebuie să-i mai spună nimeni asta. O ştiau şi strămoşii lui dacii, cu mult timp înainte de a se încuscri cu ceilalți strămoşi ai lui, romanii, sub semnul popularei strigături “In vino veritas”.

Au ştiut-o toate celelalte popoare din vechime: grecii, perşii, indienii, chinezii, evreii. Ultimilor le-a plăcut atît de mult încît au găsit de cuviință să îl menționeze peste tot în Vechiul Testament, Cartea lor Sfîntă. Care a devenit între timp şi a noastră, laolaltă cu Noul Testament, din care aflăm cum însuşi Isus a înmulțit vinul la o nuntă planificată defectuos.

Cu această divină certificare, divinul vin şi-a păstrat mereu de-a lungul istoriei un loc de cinste atît la masa bogatului, cît şi la cea a săracului. Pînă şi călugării şi-au desfătat, prin chilii de mănăstiri întunecoase, privirile în lucirea rubinie a licorii.

Cît despre artişti … Ei bine, ei au fost cei care i-au transformat numele în renume şi uzul în abuz. Şi nu puțini au fost cei care şi-au jertfit viața pe altarul lui Bahus în schimbul unei pene sau pensule de ajutor în dobîndirea nemuririi.

Bun îi vinu' (foto: www.wikipedia.org)

Per total deci vinul e bun, nici un dubiu. Dar de ce anume e bun nu a ştiut nimenea să ne spună, atîta amar de vreme. Pînă de curînd cînd, contrariată de paradoxul francez, atotputernica şi atotştiitoarea (cum altfel?) ştiință s-a hotărît să lămurească o dată pentru totdeauna şi acest milenar mister.

El poartă numele de resveratrol, o substanță regăsită în compoziția vinului roşu, ale cărei efecte benefice asupra sănătății nu încetează să ne uimească.

Dar despre resveratrol, paradoxul francez şi dilema românească vom mai avea ocazia să discutăm.

Ar fi vreo cîteva chestiuni de interes.